Rezultate surprinzătoare în ultimului sondaj de opinie: Iohannis, emoții mari privind realegerea. PSD-ALDE ar câștiga parlamentarele, iar încrederea în justiție scade

Publicat: 27 11. 2017, 11:45

Ultimul sondaj de opiniei, dat publicității de către agenția CURS, arată rezultate neașteptate în privința încrederii românilor în instituții. Deși zeci de mii de oameni ies în stradă pentru a protesta împotriva modificărilor la legile justiție, doar 24% dintre români spun că au încredere în justiție. Pe primul loc în încrederea românilor se află pompierii.

Conform sondajului, topul încrederii în instituţii se prezintă astfel: Pompieri (83%), Armată (71%), Şcoli (66%), Biserică (61%), Poliţie (59%), Mass media (45%), Primărie (44%), Preşedinţie (39%), Justiţie (24%), Guvern (24%), Parlament (20%), Partide (19%), conform datelor CURS citate de Gândul.

Nici Klaus Iohannis nu mai are statut de mare favorit în privința alegerilor prezidențiale din 2009. Sondajul privind intențiile de vot îl arată la egalitate, 37%, cu primarul general Gabriela Firea. Aceștia sunt urmați de: Călin Popescu Tăriceanu, din partea ALDE -13%, Cristian Diaconescu, din partea PMP -9%, Kelemen Hunor, din partea UDMR – 4%, Dan Barna, din partea USR – 3%, George Mihoc, candidat independent, din partea diasporei – 1%.

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminică viitoare, coaliția PSD-ALDE ar reuși să rămână la putere. Datele arată că românii ar vota cu PSD- 43%, PNL -27%, ALDE-9%, UDMR – 6%, PMP-6%, USR-5%, independent -2%, alt partid -2%.

Volumul eşantionului a fost de 1067 de respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Universul de eşantionare: populaţia adultă, neinstituţionalizată, în vârstă de 18 ani şi peste, la nivel naţional.