Revolver din perioada celui de-al doilea război mondial, descoperit în zidăria unei anexe a Penitenciarului Gherla

Revolver din perioada celui de-al doilea război mondial, descoperit în zidăria unei anexe a Penitenciarului Gherla
Foto: medifax.ro

Un revolver datând din primele estimări din perioada celui de-al doilea război mondial a fost găsit în zidăria unei anexe exterioare a Penitenciarului Gherla, relatează Mediafax.

Arma a fost găsită în timpul unor lucrări de renovare la o anexă din exteriorul Penitenciarului Gherla, a spus purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Dan Donciu. El a mai precizat că este vorba de un revolver.

„Revolverul se afla în zidăria anexei, iar potrivit constatărilor preliminare acesta este din perioada celui de-al doilea război mondial”, a spus Donciu. Arma este într-o stare avansată de degradare.

Conducerea penitenciarului a dispus izolarea zonei în care a fost descoperită arma şi a anunţat Poliţia municipiului Gherla.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:43 - Adrian Cozma: Planul de industrializare al lui Marcel Ciolacu este vechea poantă a PSD-iștilor, se dau săraci și după sunt primiii la cumpărat întreprinderi. Stranie coincidența că exact acum aflăm că Viktor Orban dorește să facă achiziții în România (VIDEO)
12:37 - Prințesa Diana a refuzat să poarte roz și „a smuls corsetul” unei rochii, spune designerul John Galliano
12:33 - Cine a pus la cale exploziile pagerelor și a waklie-talkie-urilor grupării Hezbollah. Zeci de persoane au fost ucise
12:15 - Daniel Fenechiu (PNL), despre proiectul de lege care îl lasă pe Iohannis să candideze la parlamentare: „E mai mult decât nicio persoană. Acordăm un drept”
12:05 - Marcel Ciolacu, întrebat dacă PSD va susține intrarea lui Klaus Iohannis în Parlament: „Nu l-am votat niciodată și nu o să-l votez niciodată, dacă asta mă întrebați” (VIDEO)
12:03 - Călărași: O femeie a fost înjunghiată de fostul iubit. A fost salvată de polițiști
11:59 - Un bărbat şi o femeie din Ilfov, cercetaţi după ce ar fi incendiat o locuinţă şi ar fi furat banii din imobil
11:54 - Demi Moore spune că după ce a primit 12,5 milioane de dolari pentru filmul „Striptease” a fost atacată pentru că ar fi câștigat la fel ca bărbații actori
11:48 - Radu Drăgușin, criticat de presa din Anglia după neatenția de la golul primit de Tottenham: „Părea ruginit”
11:36 - Un avion al companiei Delta Airlines s-a depresurizat. „Mi-am atins urechea şi am văzut sânge țâșnind”