Decizia lui Nicolae Ciucă de a crea o agenție prin care Marcel Ciolacu și Marian Neacșu ar urma să devină șefii absoluți ai tuturor companiilor controlate de ministere, primării și consilii județene a declanșat revolta în rândul parlamentarilor PNL.
Premierul Nicolae Ciucă este pus din nou la zid de către liberali care îi cer socoteală pentru un proiect de lege, ce înființează o super-agenție de control absolut asupra tuturor companiilor cu capital de stat, potrivit informațiilor G4Media.
Agenția AMEPIP, potrivit Economedia, va fi sub controlul premierului și al secretarului general al guvernului.
Proiectul acceptat de Nicolae Ciucă pare scris de către pesediști, într-o totală nepăsare față de soarta liberalilor. PSD va putea să controleze nu doar companiile deținute de ministere, ci și firmele CJ-urilor și ale agențiilor de dezvoltare intracomunitară, agenții formate din zeci de primării care acum au un echilibru politic și pot derula proiecte majore de utilități.
Acesta este motivul pentru care deputații PNL au amenințat că nu vor vota proiectul în caz că PSD nu acceptă modificările. Or, fără votul liberalilor, proiectul are șanse mici de a trece prin parlament, dat fiind că USR și AUR s-au pronunțat deja împotriva sa.
Un alt motiv de revoltă în PNL e prevederea prin proiect care i-ar face pe funcționarii AMEPIP cei mai bine plătiți bugetari. Astfel, ei ar avea un salariu cu 50% mai mare decât alți bugetari cu poziții similare în administrație.
Liderii PNL mai susțin că Marian Neacșu, care urmează să plece la rotativă din funcția de secretar general al guvernului, își dorește pentru el însuși șefia acestei super-agenții.
Proiectul de lege pentru înființarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost adoptat de guvern în decembrie 2022 și trimis în Parlament.
La acel moment, nici premierul Ciucă și nici alți lideri PNL nu au avut obiecții. Între timp, proiectul de lege a fost deja votat de Senat și a ajuns pentru dezbateri. Camera Deputaților este cameră decizională.
Parlamentarii PNL s-au revoltat când proiectul a ajuns în Camera Deputaților și au însărcinat-o pe Cristina Trăilă, specialistă în achiziții publice, să gestioneze un grup de lucru. Liberalii l-au chemat luni la discuții pe Marian Neacșu (PSD), actualul secretar general al guvernului, considerat mâna dreaptă a liderului Marcel Ciolacu în interiorul executivului, potrivit informațiilor G4Media.