Returnarea tezaurului României furat de Rusia, pe agenda Parlamentului European / Eugen Tomac: „Această problematică nu poate rămâne la nivel bilateral. Este important ca pe viitor și UE să se implice alături de noi în acest efort” (VIDEO)
Un proiect de rezoluție inițiat de europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) privind returnarea tezaurului României, furat de Rusia, figurează pe agenda plenarei din luna martie a Parlamentului European de la Strasbourg.
Eugen Tomac, despre rezoluția privind returnarea tezaurului românesc
Într-o intervenție pentru B1 TV, Eugen Tomac a explicat că a dorit prin acest demers să transforme un subiectr de interes major pentru români, într-o preocupare europeană:
„Cred că inițiativa autortăților române și în mod special a BNR de a internaționaliza această problematică trebuie confirmată și prin fapte și demersuri oficiale la nivel european. În această linie se înscrie și demersul pe care l-am asumat la nivelul Parlamentuui European. Este un demers în interesul național al României, unde sunt convins că vor veni alături și ceilalți colegi pentru că noi avem nevoie de mesaje de solidaritate, de unitate și de promovarea unor obiective care țin de interesele naționale ale României iar chestiunea tezaurului este un subict care nu a fost tranșat de mai bine de un secol.
Noi am trimis prin țară în timpul Primului Război Mondial la Moscova întregul nostru tezaur atât cele peste 91, 5 tone de aur dar și patrimoniul cultural. Rusia refuză orice fel de dialog pe acest subiect, în mod special când vorbim despre tezaurul BNR. Cred că această problematică nu poate rămâne la nivel bilateral, este important ca pe viitor și UE să se implice alături de noi în acest efort extrem de important. Această moștenire nu trebuie abandonată, trebuie recuperată. Discutăm despre o creanță care are o valoare precisă și un inventar exact”.
Importanța rezoluției pentru viitoarele negocieri de pace
Eugen Tomac a mai precizat că negocieri privind returnarea tezaurului ar putea juca un rol important în cadrul negocierilor de pace ca urmare a rezoluției Parlamentului European:
„Am făcut mai mulți pași în această direcție. În primul rând am reușit să îi informez aproape toți membrii Parlamentului European despre situația tezaurului României la Moscova. Am oferit fiecărui demnitar european, atât membri ai Parlamentului, cât și Comisiei Europene două volume ce cuprind prezentări detaliate privind situația tezaurului României la Moscova.
Un volum scris de Cristian Păunescu și un alt volum de documente al cărui autor este Ilie Schipor, ambele traduse în limba engleză. Această rezoluție se încadrează în acest demers pe care l-am asumat de a transforma acest subiect de interes major pentru români într-un subiect de interes europen și evident că semnalul politic pe care sper să reușim să îl dăm în două săptămâni în sesiunea plenară de la Strasbourg să confirme această solidaritate europeană de care avem nevoie”.