Rețeaua de magazine Mic.ro. a solicitat intrarea în insolvență

Rețeaua de magazine Mic.ro. a solicitat intrarea în insolvență
Foto: fluximobiliar.com

Omul de afaceri Dinu Patriciu a cerut, marți, insolvenţa pentru rețeaua de magazine Mic.ro. Dosarul a fost depus marți la Tribunalul București, relatează Mediafax.

Lanţul Mic.ro a acumulat în datorii foarte mari către o serie de furnizori, care au ajuns să oprească în ultimele luni livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor au ajuns să fie pe jumătate goale.

Unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii. Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto.

Pe de altă parte, rețeaua Mic.ro a avut și chirii neplătite în cazul multor magazine.

În toamna anului trecut, Mic.ro a început negocierile cu grupul internațional 7 Eleven pentru o infuzie de capital de 60 de milioane de euro. Discuțiile ar trebui să se finallizeze în martie.

Dinu Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră