Restanțierii la bănci ar putea avea acces mai ușor la credite, dacă ARB reduce perioada de restricție aplicată acestora

Restanțierii la bănci ar putea avea acces mai ușor la credite, dacă ARB reduce perioada de restricție aplicată acestora
Foto: ultimelestiri.com

Cei care au restanțe la credite și care figurează în baza de date a Biroului de Credite ar putea avea acces mai ușor la împumuturi acordate de băncile comerciale. Reprezentanții brokerilor de credite consideră că lucrul acesta va fi posibil dacă Asociația Română a Băncilor adoptă o propunere de reducere a perioadei de interdicție aplicată restanțierilor din baza de date a Biroului de Credite, la patru ani de zile.

Propunerea îi aparține lui Radu Ghețea, președinte ARB și CEC Bank, conform ziarului Gândul. Reducerea aceasta s-ar aplica, conform lui, clienților care dovedesc că au motive obiective în întârziarea plăţii ratelor, de exemplu unele legate de criza financiară.

Dacă se formalizează, decizia ar conduce la deblocarea unui segment mare de persoane care ar obține credite.

Gheţea încă nu a vorbit cu ceilalţi bancheri, dar va propune o discuţie în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor, unde deţine poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

În prezent, există peste 700.000 de restanțieri la credite, iar băncile reușesc să vândă într-o lună doar un singur credit ipotecar pentru fiecare șase sucursale și agenții.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`