Reprezentantul romilor în Parlamentul României condamnă declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban: „Nu știe sau poate a uitat mult prea repede crimele și atrocitățile comise în timpul regimului nazist” (VIDEO)

Reprezentantul romilor în Parlamentul României condamnă declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban: „Nu știe sau poate a uitat mult prea repede crimele și atrocitățile comise în timpul regimului nazist” (VIDEO)
Foto: Facebook @ Cătălin Manea

Prim-ministrul ungar Viktor Orban nu știe sau poate a uitat mult prea repede toate crimele și atrocitățile comise împotriva romilor și a evreilor în timpul regimului nazist, a declarat deputatul Cătălin Manea, prim-vicepreședinte în Partida Romilor Pro-Europa și reprezentant al romilor în Parlamentului României, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Cătălin Manea (Partida Romilor), pe B1 TV, despre derapajul rasist al lui Viktor Orban: „Este de neiertat”

Reprezentantul romilor în Parlamentul României a condamnat declarațiile rasiste pe care le-a făcut premierul Ungariei în țara noastră, la Băile Tușnad.

„`Noi, ungurii, nu suntem o rasă mixtă` – este o declarație fără precedent, în opinia mea, este de neiertat. Încă de la bun început vreau să mă poziționez și în numele minorității din partea căreia sunt ales în Parlamentul României, vreau să condamn vehement această declarație și atitudine a premierului maghiar. În mod sigur, premierul maghiar Viktor Orban nu știe sau poate a uitat mult prea repede toate crimele și atrocitățile comise în timpul regimului nazist împotriva romilor, împotriva evreilor, milioanele de evrei care au fost victime, care au fost exterminate în lagărele naziste, peste 600.000 de romi în toată Europa care au fost victime ale aceluiași regim nazist”, spune Cătălin Manea.

„Declarațiile premierului Orban îmi amintesc de Goebbels, de Goring, de Hitler, îmi amintesc chiar și de mareșalul Antonescu, care în 1942 a dispus ca peste 25.000 de romi să fie deportați în Transnistria – și dintre cei 25.000 de romi deportați în Transnistria mai mult de jumătate au pierit”, a adăugat el.

Deputatul susține că „lipsa de reacție a celor care se află la conducerea țării și sunt în poziții de decizie este inadmisibilă”.

„Eu m-aș fi așteptat ca Președintele României, chiar premierul țării să iasă public și să condamne o astfel de atitudine. Să știți că nu mă interesează prea mult de partea cui se poziționează Viktor Orban. Faptul că Ungaria este stat membru NATO și are o atitudine diametral opusă, faptul că Ungaria este stat membru al Uniunii Europene și este împotriva politicilor europene este treaba Ungariei până la urmă”, a punctat Cătălin Manea.

„Ungaria este unul din statele care fac parte din Uniunea Europeană și din Alianța Atlanticului de Nord, foarte bine, dar să vii în România – și oriunde s-ar fi aflat, de altfel, nu neapărat în țara noastră, de oriunde ar fi făcut declarațiile în care să invoce teoria raselor superioare, faptul că populația maghiară nu este o populație mixtă, că este o populație pură, induce, iată, în secolul XXI, acum în 2022, ideea de neconceput că putem reveni mai devreme sau mai târziu la ceea ce a fost cel de-Al Doilea Război Mondial, la ceea ce a fost politica de exterminare a minorităților și a anumitor populații, având la bază tocmai această teorie a raselor superioare”, a mai spus Cătălin Manea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)