Replici dure între Victor Ponta şi Crin Antonescu, după citirea moţiunii de cenzură iniţiată de liberali.
Crin Antonescu spune că premierul, care nu a venit în plenul reunit, este arogant, iar Victor Ponta îl acuză pe fostul coleg de guvernare că acum s-a aliat cu cei pe care i-a criticat.
Moţiunea de cenzură a fost citită în faţa a 60 de parlamentari, cei mai mulţi de la PNL. Au fost prezenţi şi câţiva aleşi de la PDL.
Cu toţii s-au plictisit în timp ce deputatul Eugen Nicolăescu a citit textul moţiunii, au vorbit între ei și și-au verificat mesajele de pe telefoane.
Crin Antonescu i-a amintit fostului coleg de guvernare momentul în care a fost citită moţiunea de cenzură din 2012.
În total, 60 de aleşi au mers în plenul reunit, la citirea moţiunii de cenzură.
Moţiunea va fi dezbătută şi votată luni.