Replica lui Nicușor Dan, după ce Crin Antonescu a spus că „problema noastră nu e Simion, problema noastră, din punct de vedere electoral, e Nicușor Dan” (VIDEO)

Publicat: 21 03. 2025, 21:54
nicusor dan 2
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a dat o replică lui Crin Antonescu, contracandidatul său din partea PNL-PSD-UDMR, susținând că mulți politicieni n-au înțeles nimic din mesajul dat de români la alegerile de anul trecut.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.

Replica lui Dan pentru Antonescu

Crin Antonescu: „Problema noastră nu e dl Simion, problema noastră, din punct de vedere electoral, e dl Nicușor Dan, încă o dată o spun, ale cărui forțe de susținere, să vorbim deocamdată doar de cele interne, sunt aliniate, sunt văzute”.

Când a auzit declarația, pe Nicușor Dan pur și simplu l-a bușit râsul:

„Mă gândesc la echipa mea de campanie și îi și văd aliniați așa…. Nu vreau să intru într-o polemică cu dl Antonescu, dar am două remarci generale de făcut.

În primul rând, societatea românească a trecut printr-un șoc la alegerile din noiembrie, oamenii au spus ”vrem altceva!”. Sunt puțini politciieni care au înțeles asta și sunt mulți politicieni care cred că lucrurile vor merge ca până acum, că noi facem politica noastră de partid și vedem cum ne aranjăm între noi și, la un moment dat, poate vorbim și cu oamenii.

A doua observație: neîncrederea oamenilor în clasa politică vine foarte mult din tipul ăsta de declarații fără nicio acoperire. Adică suntem într-o campanie electorală perpetuă și aruncăm cu vorbe fără niciun fel acoperire și cred că noi toți, clasa politică, atunci când spunem niște lucruri să fim gata să le demonstrăm”, a declarat Nicușor Dan.

La remarca moderatoarei că Antonescu pare că are niște informații, Dan a replicat: „Păi să le dea”.

Nicușor Dan, despre lupta anticorupție. Și curățenia în politică

Întrebat dacă are susținere din zona serviciilor secrete și dacă are de gând să pună procurorii la treabă, dacă tot vorbește des despre ei, Nicușor Dan a afirmat: „Întrebarea e: e corupție în România sau nu e? Eu cred că e o corupție profundă și e nevoie de procurori. Nu am niciun dubiu! Dar de niște procurori care să se ducă nu să vâneze un medic care a luat o găină, ci să se ducă în zonele mari de corupție, de mare evaziune, imobiliare, păduri și chiar și în zona politică, sigur, fără ca asta să fie obiectiv de țară. Dar dacă sunt niște lucruri din care toți pierdem, trebule să le corectăm”.