Relu Fenechiu primește vineri sentința în dosarul Transformatorul: Procurorii au cerut 15 ani de închisoare

Publicat: 12 07. 2013, 08:15

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, va afla astăzi dacă va fi sau nu condamnat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Transformatorul.

La ultimul termen, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsa maximă pentru ministrul liberal şi ceilalţi inculpaţi, şi anume 15 ani de închisoare cu executare.

În cazul în care Fenechiu va fi condamnat, acesta îşi va înainta demisia din funcţia de ministru al Transporturilor.

„În esență, nu a fost săvârșită nicio faptă penală, nu există prejudiciu, nu a existat nicio înțelegere, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni. Așa numitul obiect material al infracțiunii a fost valorificat, astfel că este absurd să se rețină că prin achiziția bunurilor s-a creat un prejudiciu, în condițiile în care în realitate s-au înregistrat beneficii de către societatea SISE Electrica Moldova” , se arată într-un comunicat transmis de Relu Fenechiu.

Aşa se apãrã ministrul Transporturilor în faţa acuzaţiilor procurorilor, potrivit cãrora în perioada 2002-2005 Relu Fenechiu a cumpãrat prin firmele sale zeci de transformatoare în schimbul sumei de 20 de miliarde de lei vechi. Transformatoarele ar fi fost apoi vândute la suprapreț societății Electrica Moldova. Anchetatorii susțin cã licitațiile pentru respectivele contracte erau aranjate, întrucât la ele participau doar firmele lui Fenechiu.

Ba mai mult, Relu Fenechiu susþine cã toate constatãrile Gãrzii Financiare sunt bazate exclusiv pe aprecieri subiective, și nu pe vreo expertizã judiciarã fãcutã de specialişti în domeniile electroenergetic și contabil. Ministrul mai este acuzat în acest dosar și de faptul cã cele mai multe transformatoare provin încã din anii 70, deși au fost cumpãrate drept noi. În apãrarea ministrului, vine însã expertiza tehnicã.

„Din punctul de vedere al « expertizei tehnice », dosarul se refera doar la firmele LA ROCCA si TEHNOROM. Situatia achizitiilor de la celelate 2 firme – EUROPLUS si FENE GRUP, este fara dubiu clarificata. Din expertiza rezulta ca toate tipo-dimensiunile de componente/subansamble si echipamente achizitionate au fost utile, necesare pentru intretinerea sistemului de distributie in exploatarea FDFEE Electrica Moldova, utilizabile si compatibile cu acest sistem”, se arată în expertiza tehnică.