Relu Fenechiu, după întâlnirea cu sindicaliştii feroviari: Banii pentru salarii au intrat în contul CFR Călători

Publicat: 16 01. 2013, 10:59

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunțat, după întâlnirea cu confederațiile sindicale din transportul feroviar, că banii pentru salariile restante de la CFR Călători au intrat în contul companiei, urmând ca aceasta să-i distribuie mai departe către regionale.

Anunț că banii de salarii au intrat în contul CFR Călători, așa încât promisiunea făcută azi dimineață m-am ținut de cuvânt. Asta nu înseamnă că nu voi face o analiză că ceea ce s-a putut face în o jumătate de zi, nu s-a putut rezolva cu două zile mai devreme pentru a evita acest incident„, a spus Fenechiu.

Reprezentantul Federației Mișcare Comercială, Gheorghe Frățică, a declarat că sindicaliștii l-au pus la curent pe ministru cu mai multe probleme cu care se confruntă CFR Călători, nu doar cu cea privind banii.

Am punctat principalele probleme cu care se confruntă CFR. Sperăm ca săptămânile următoare să avem întâlniri constructive și sperăm că toate problemele care s-au acumulat să le putem rezolva și să nu mai avem asemenea întreruperi de activități„, a spus Frățică.

O parte a angajaţilor CFR Călători au declanşat o grevă spontană de două ore, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012.

Un număr de 138 de trenuri nu au plecat din staţii din cauza protestului spontan declanşat de angajaţii Regionalelor Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, nemulţumiţi de întârzierea cu o zi a plăţii salariului pe luna decembrie, informează Compania „CFR” SA. (Detalii AICI)

După ce a aflat de grevă, Relu Fenechiu, a declarat că greva spontană de la CFR Călători a fost provocată de întârzierea cu o zi a plății salariilor pe decembrie, anunțând totodată demiteri în rândul celor vinovați. (Detalii AICI)

Fenechiu: Banii pentru salarii au intrat în contul CFR

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: