Relu Fenechiu, de acord cu Dan Voiculescu: „Este necesară o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Nu vrem să trădăm alegătorii”

Publicat: 30 08. 2012, 14:24

Ideea unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, lansată joi de Dan Voiculescu, atrage tot mai mulți adepți. Astfel, și vicepreşedintele PNL, Relu Fnechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui.

„Marea majoritate a românilor care au mers efectiv la vot au optat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Acest lucru ne obligă să terminăm acţiunea declaşnsată, având în vedere şi deciziile controversate ale Curţii Constituţionale. Dacă nu am face o nouă acţiune ar însemna să îi trădăm pe aceşti alegători”, a declarat Fenechiu pentru adevarul.ro.

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu a declarat joi pentru Agerpres că o nouă suspendare a președintelui este posibilă și chiar legitimă.

„Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constitutie permite fără nicio problemă declanșarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, daca se va mai iniția o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfășoare la sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetățeni și din rațiuni economice”, a spus liderul conservator. (Detalii AICI)