Referendum pentru demiterea Gabrielei Firea. Mai multe grupuri civice încep strângerea de semnături
Câteva grupuri de inițiativă civică încep o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului general, Gabriela Firea, a primarilor de sector și pentru dizolvarea Consiliului General al Municipiului București.
Pentru demiterea Gabrielei Firea e nevoie de 465.000 de semnături.
”Acest demers e motivat de starea actuală a Bucureștiului, care e departe de promisiunile făcute de către Gabriela Firea și ceilalți primari în campania electorală. Potrivit statisticilor Eurostat, zona București-Ilfov are un PIB/locuitor comparabil cu al celor mai bogate zone din Europa Occidentală, peste regiunea Berlinului sau a Romei, dar haosul, mizeria și praful din București ne arată o administrație incompetentă, care disprețuiește interesele bucureștenilor.
Lista de motive este una lungă și crește aproape zilnic. Bucureștiul este cea mai poluată capitală din Europa. Avem un trafic infernal, condițiile din spitale sunt deplorabile, reabilitarea seismică și termică durabilă este o iluzie. Nu există transparență administrativă în ce privește cheltuirea banului public. Bugetul Primăriei Capitalei nu reflectă nevoile cetățenilor, iar puzderia de firme nou înființate de Primăria Capitalei, fără o fundamentare economică, ne arată că nu au de gând să slujească interesul public.
”București Fără Ei” s-a născut și ca reacție la evenimentele politice din ultima vreme, care ne arată clar că actuala putere politică dărâmă statul de drept. Este vremea să spunem răspicat ”STOP!”, să nu mai tolerăm abuzul, hoția și niciun derapaj de la principiile democratice, este vremea cetățenilor și avem la îndemână acum un singur instrument, însă cel mai reprezentativ și democratic: referendumul.
Vom începe cu Bucureștiul”, au transmis, printr-un comunicat, grupurile de iniţiativă civică ” București Fără Ei”, ”#Rezistența”, ”Salvați Parcul Tineretului” și ”Giurgiului”.