"Record" la Parlament: Aproximativ 450 de proiecte de lege au fost date uitării de peste un deceniu

"Record" la Parlament: Aproximativ 450 de proiecte de lege au fost date uitării de peste un deceniu

Aproximativ 450 de proiecte de lege zac uitate în sertarele din Parlament, din 2007 și până în prezent, potrivit jurnalul.ro. Ceea ce este și mai important este că mare parte dintre inițiatori nu mai sunt nici măcat parlamentari, unii chiar de două mandate.

Spre exemplu, fostul deputat Horațiu Buzatu nu mai este în Parlament din 2008, însă inițiativa sa legislativă are prevedea ca urnele de vot să fie transparente pentru a nu se putea vicia porcesul de vot este încă în așteptare.

“Urnele transparente sunt o modalitate prin care poate fi transparentizat procesul de votare. Urna transparentă ar fi fost una dintre modalităţile prin care procesul electoral să fie cât mai vizibil şi cât mai transparent pentru toţi participanţii. Este genul de întâmplare care a fost tratată cu foarte multă superficialitate”, spune Horaţiu Buzatu, fost deputat PNL.

Datele de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că sute de iniţiative legislative se află de ani buni la mâna senatorilor, dar nimeni nu-şi mai face timp pentru ele. Proiectele de lege au trecut de Camera Deputaţilor, iar unele dintre acestea aşteaptă o decizie din partea camerei superioare a Parlamentului de mai bine de zece ani, arată jurnaliștii de la jurnalul.ro.

Statistica legilor uitate:
2005 – 3 de legi
2006 – 3 de legi
2007 – 16 de legi
2008 – 105 de legi
2009 – 16 de legi
2010 – 17 de legi
2011 – 18 de legi
2012 – 75 de legi
2013 – 14 de legi
2014 – 14 de legi
2015 – 23 de legi
2016 – 128 de legi

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)