Reconciliere UDMR – PDL la Cluj. Mate Andraș: A fost o neînţelegere şi o lipsă de comunicare

Reconciliere UDMR – PDL la Cluj. Mate Andraș: A fost o neînţelegere şi o lipsă de comunicare
Foto: monitorulcj.ro

Conducerea PDL și UDMR Cluj-Napoca l-a mandatat, marți, pe primarul orașului, Sorin Apostu, să găsească o altă locație pentru piața volantă, în schimbul amplasamentului din Piața Unirii, punând astfel capăt disensiunilor ce au provocat sâmbătă ruperea protocolului dintre organizațiile locale ale celor două formațiuni politice.

Președintele UDMR Cluj, deputatul mate Andraș, a declarat, marți, după o întâlnire cu președintele filialei PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, și primarul orașului Sorin Apostu că sâmbătă va fi ultima zi în care piața volantă va funcționa în Piața Unirii din Cluj-Napoca, potrivit Mediafax.

„A fost o discuţie în condiţii normale şi încercăm să găsim soluţii la fiecare problemă care există. L-am mandatat pe primarul Sorin Apostu să găsească soluţia optimă pentru aceste pieţe volante, să fie mai ales în cartiere. Dacă găsim soluţia din punct de vedere tehnic să sistăm piaţa volantă din Piaţa Unirii, adică producătorii să fie înştiinţaţi, sâmbătă va fi ultima dată când această piaţă volantă va funcţiona în Piaţa Unirii. Dacă nu reuşim să fie înştiinţaţi, producătorii vor veni şi săptămâna aceasta, sâmbătă, dar va fi ultima dată. Trebuie să găsim acele locaţii pentru piaţa volantă care sunt acceptate de toată lumea”, a spus Mate Andras.

Andraș a precizat că protocolul UDMR-PDL rămâne rupt, până la o decizie a Biroului Permanent al filialei care să decidă refacerea documentului.

„Conform regulamentului, eu trebuie să convoc Biroul Permanent al UDMR Cluj. Nu pot spune acum nimic despre protocol, am un regulament pe care trebuie să îl respect. A fost o neînţelegere şi o lipsă de comunicare. Până nu convoc biroul nu pot spune nici da, nici ba. Probabil săptămâna viitoare vom avea această şedinţă a Biroului Permanent al UDMR Cluj”, a spus liderul UDMR Cluj.

Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a subliniat că au fost găsite soluțiile pentru refacerea alianței cu UDMR. Adăugând că este convins că consilierii locali UDMR vor vota „cum trebuie”.

„Noi am avut relaţii bune cu UDMR de-a lungul timpului şi sper să avem şi de aici înainte. Primarul a fost mandatat dacă, din punct de vedere tehnic, are posibilitatea să îi anunţe pe producătorii agricoli să nu vină în Piaţa Unirii, dacă nu, sâmbătă va fi ultima zi când va fi o piaţă volantă aici. În cadrul discuţiilor cu UDMR a avut loc şi o trecere în revistă a unor chestiuni care vizează buna guvernare locală sau privind proiectele cu finanţare europeană în derulare la nivelul Primăriei clujene. Trebuie să dăm clujenilor ceea ce au nevoie, un trai mai bun şi linişte”, a spus Daniel Buda.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`