Realizatoarea TV Cristina Țopescu s-a înscris în PSD şi se desparte de Prima TV

Realizatoarea TV Cristina Țopescu s-a înscris în PSD şi se desparte de Prima TV

Preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb, a anunțat, vineri, la Congresul PSD, intrarea realizatoarei TV Cristina Țopescu în rândul social democraților, arată Mediafax.

Această surpriză a fost prefațată de premierul Victor Ponta, care a spus, înainte de a-i înmâna microfonul Rovanei Plumb, că aceasta are o surpriză pentru participanți.

Astfel, Cristina Țopescu este a doua personalitate media care intră în PSD, după Gabriela Vrânceanu Firea.

Update 22 aprilie: Postul de televiziune Prima TV anunţă, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că încetează colaborarea cu Cristina Ţopescu, după ce aceasta s-a înscris în PSD.

„Cristina Ţopescu a ales să se implice în viaţa politică şi să se dedice în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susţinut până acum şi în calitate de jurnalist. Conducerea Prima TV respectă opţiunea Cristinei Ţopescu şi îi mulţumeşte pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă în cei 12 ani de colaborare”, se arată în comunicatul Prima TV.

În acleaşi comunicat, Cristina Ţopescu mulţumeşte echipei de la Prima TV şi precizează că, în calitate de om politic, nu va face decât să susţină în continuare şi să lupte „pentru cauze în care cred cu toată tăria şi în care m-am implicat până acum ca jurnalist”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`