Reacții după prima dezbatere prezidențială. CTP: Victor Ponta nu a pierdut, deci a câştigat. Cristoiu: Putem vorbi de un perdant, electoratul (VIDEO)

Reacții după prima dezbatere prezidențială. CTP: Victor Ponta nu a pierdut, deci a câştigat. Cristoiu: Putem vorbi de un perdant, electoratul (VIDEO)

Reacţiile pe tema primei dezbateri dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis continuă să apară. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îl vede învingător pe Victor Ponta, care „nu a pierdut, deci a câştigat”, dar a remarcat că prezidenţiabilul ACL a afişat o atitudine superioară. Pe de altă parte, ziaristul Ion Cristoiu este de părere că întâlnirea dintre cei doi nu a produs vreun câştigător, ci un perdant: poporul român.

”A avut de la bun început, domnul Iohannis, o contradicţie, internă în prezenţa sa. Domnul Iohannis este omul lucrului bine făcut, nu? Asta spun toate panourile. Păi cum atunci, omul lucrului bine făcut. Nu vine pregătit cu nişte documente, cu nişte cifre, vine cu mâna pe telefonul mobil şi atât.”, a comentat Cristian Tudor Popescu

Pe de altă parte, tot Cristian Tudor Popescu spune că, prin postură, Iohannis a reuşit să se impună în faţa contracandidatul său, Victor Ponta. ”Klaus Iohannis a reuşit să demoleze campaniile josnice ale PSD-ului legate de vânzători de copii, trafic de organe, neamţ, neortodox. Se poate spune că Victor Ponta nu a pierdut, deci a câştigat. Pentru că nu el are de recuperat procente, ci Klaus Iohannis. ”

Pe de altă parte, jurnalistul Ion Cristoiu este de părere că dezbaterea dintre cei doi candidaţi s-a încheiat fără învingători.

”Nu cred că putem vorbi de un câştigător, putem vorbi de un perdant şi acesta este electoratul, deoarece nu a asistat la acea sărbătoare care până la urmă e confruntarea dintre cei doi.
A fost un dezastru pentru ideea de confruntări postdecembriste între doi candidaţi. Domnul Klaus Iohannis care s-a decis cu o oră înainte de emisiune să se ducă la această dezbatere. Era normal, era de aşteptat ca totul să fie o improvizaţie şi din partea lui Klaus Iohannis, nu a lui Ponta, care era pregătit pentru confruntare.”, a declarat Ion Cristoiu.

Reacții după prima dezbatere a candidaților la prezidențiale

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)