Noi conflicte au izbucnit în rândul membrilor USR, după ce consilierul primarului municipiului Brașov, Allen Coliban, a publicat un filmuleț în care apar președintele USR, Dan Barna, și europarlamentarul USR, Cristian Ghinea, în care cei doi discută despre posibilitatea desființării grupului de comunicare și dezbatere al membrilor partidului, Poiana lui Iocan.
Discuția a provocat o reacție de revoltă din partea useriștilor. Consultantul lui Allen Coliban la alegerile locale, Radu Hossu, membru al USR Brașov, cel care a publicat filmulețul cu Dan Barna și Cristian Ghinea pe pagina sa de Facebook, spune despre cei doi că ar fi trebuit să facă un pas în spate și spune despre cei doi că sunt primul „despot”, iar al doilea „mefistofelic”.
În filmuleţul prezentat se pot auzi ironiile lui Ghinea şi Barna la adresa criticilor. „Mi se pare fabulos că de trei ani stai şi iei înjurători pe un grup care este al tău. Ia spune, nu ne faci şi nouă o bucurie, să-i dai delete la mizerie aia de grup? A rămas un fel de refugiul nebunilor. Sau asta vrei?
„E o idee bună. O să mă gândesc” a precizat Barna. Ghinea s-a amuzat de răspunsul preşedintelui USR spunând că acum poate fac un breaking news intern.
„Vă spuneam zilele trecute de Cristian Ghinea ca fiind un personaj mefistofelic. M-am răzgândit. E un personaj de desene animate.
Iar Dan Barna este un șef (a nu se confunda cu lider), cu valențe de despot.
Vedeți aici de ce am avut dreptate să le cer acestor oameni să facă un pas în spate din fruntea USR. Vedeți aici ce orgolii mari și ce mize mici discută. Vedeți aici satisfacția meschină, generată de frustrările unor vieți politice dezamăgitoare, față de închiderea unui grup de Facebook.
Pentru cei care nu știu, Poiana lui Iocan – grup de facebook intern al USR, era o oază de democrație, o oază de libertate a expresiei. A fost creat o dată cu partidul și este și astăzi ultimul bastion al liberei exprimări. Aici se exprimă și susținătorii lui Dan Barna, Cristian Ghinea and Co., dar și avertizorii de integritate (vezi Oli Ardelean și alții).
Să închizi acest grup înseamnă să calci metaforic pe cap mii de membri. Înseamnă să simți totuși că îți scapă din mâini frâiele și că nu poți să-i prostești pe toți, tot timpul.
Sper ca voi cei care cițiti și vedeți aceste imagini, fie că sunteți din presă, fie că sunteți din USR, PLUS sau simpli cetățeni interesați să susțineți rămânerea în viață a acestui grup intern din USR. De ce? Pentru că USR trebuie să rămână un partid sănătos, liber, viu, deschis, pentru că este partidul care va fi la guvernare.
Cât despre faptul că Ghinea și Barna ne consideră nebuni pe mai bine de jumătate din partid, asta nu mai e cred nicio noutate pentru nimeni.
P.S. acest clip mi-a fost transmis pe diferite căi, de la membri și simpatizanți. Nu a fost preluat din interior.”, a scris acesta.