Reacția USL după evaluarea FMI: "Emil Boc, șomer de lux. Îi plătim salariul degeaba"

Publicat: 01 08. 2011, 16:40
Foto: victorponta.ro

PSD a reacționat, vizavi de misiunea de evaluare a FMI, prin vocea liderului său, Victor Ponta, care a declarat, luni, după finalizarea acesteia, că anunțarea datelor și prognozelor pentru România de către șeful delegației FMI, Jeffrey Franks, în locul premierului Emil Boc, este rușinoasă, conform Agerpres.

Îi plătim salariul degeaba lui Boc – șomer de lux. Nu cred în previziunile optimiste, au fost la fel în 2009-2010 și s-au dovedit false. Este rușinos modul total diferit în care Băsescu vede că România e din ce în ce mai bine, iar românii simt că este din ce în ce mai rău. Băsescu și PDL s-au desprins total de români”, a declarat liderul PSD.

Ponta a spus că Alianța Social Liberală (USL) va vota pentru revenirea la salariile și pensiile din 2010, considerând că aceasta este varianta corectă.

„Motivele invocate atunci s-au dovedit false, acum dau banii pentru că vin alegerile. USL nu va tăia cu 25% în 2013 aceste salarii și pensii, așa cum au făcut Băsescu și Boc. Cât timp nu se combate corupția, nu accesăm fonduri europene, nu se stimulează producția internă, nu vom ieși cu adevărat din criză”, a afirmat liderul PSD.

Liberalul Varujan Vosganian: FMI, CE, BM, BNR și Guvernul fac bravadă pentru a masca eșecul programului din 2009

Senatorul liberal Varujan Vosganian a declarat, luni, că instituțiile internaționale, prezente în România pentru misiunea de evaluare, Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM), alături de Banca Națională și Guvernul României, încearcă să mascheze eșecul programului început în România, în 2009.

„Nimic din ce s-a hotărât în 2009 nu s-a îndeplinit până în 2011 și toată această bravadă în legătură cu succesele sunt o formă prin care practic FMI, Comisia Europeană (CE), Banca Mondială (BM), Banca Națională a României (BNR) și Guvernul se acoperă una pe alta în legatură cu eșecul programului început în 2009. Potrivit programului din 2009, în 2011 România trebuia să aibă o creștere de peste 4%”, a declarat senatorul.

Liderul Partidului Conservator (PC), Daniel Constantin: Să nu ne îmbătăm cu apă rece

Liderul Partidului Conservator, Daniel Constantin, a spus, după prezentarea datelor misiunii de evaluare a FMI în România, că toate concluziile oferite de FMI nu trebuie luate drept o beție cu apă rece și trebuie văzute și celelalte realități prezentate de delegație.

Cred că trebuie să nu ne îmbătăm cu apă rece și să vedem și celelalte realități prezentate de delegație, cea mai importantă fiind cea legată de nivelul scăzut de absorbție a fondurilor UE. M-aș mira ca veștile să fie din ce în ce mai bune în sectorul economic din România. Din păcate însă, lucrurile sunt destul de fragile în continuare. Creșterea economică infimă care e adusă în discuție de premierul Boc are la bază multe concedieri din sectorul public, iar viitoarele creșteri salariale, dacă se vor face, vor avea de asemenea la bază disponibilizările din sectorul bugetar”, a declarat conservatorul.