Preşedintele Klaus Iohannis a remarcat faptul că, probabil, sunt mulți tei la BNR de vreme ce guvernatorul Mugur Isărescu le-a recomandat românilor speriați de prețuri și inflație să se calmeze cu un ceai de tei.
„Da, mă rog… Probabil acolo sunt mai mulţi tei în parc şi se bea mai mult”, a afirmat Klaus Iohannis.
Acesta a continuat, spunând că, totuși „o încercare grea prin care trecem”, dar „Guvernul lucrează la scheme de compensare”.
Șeful statului a îndemnat apoi la cheltuirea cu atenție a banilor, mai ales că perioada de criză nu se va termina prea curând.
Președintele României a mai susținut că vor urma și alte crize la nivel global, nu doar în România, și de vină pentru toate acestea este Vladimir Putin, csre a declanșat războiul din Ucraina.
„Toate acestea au o singură cauză – războiul lui Putin împotriva Ucrainei. (…) Nu e cazul să încercăm să aruncăm vina asupra Guvernului, sau Parlamentului, sau asupra clasei politice. Vinovat e Putin, care a declanșat acest război împotriva Ucrainei”, a afirmat șeful statului.
Președintele a lăudat apoi Guvernul Ciucă pentru că, spune el, și-a dat silința și până acum a luat măsuri bune pentru a atenua efectele crizei.
„Guvernul a făcut față acestor crize cu toate că, îmi permit să vă amintesc, atunci când am încurajat formarea acestei coaliții lumea a crezut că fac o greșeală. Rezultatul ecel mai stabil guvern din ultimii destui ani. Cum ar fi arătat România cu guvern subțire, cu război la graniță?”, a mai spus Klaus Iohannis.