Procurorii care intrumentează Dosarul Mineriadei s-au deplasat, miercuri, la domiciliul fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, însă acesta a refuzat să facă declaraţii.
Iliescu, inculpat oficial în Dosarul Mineriadei, a refuzat, miercuri, să dea declaraţii procurorilor, iar avocatul său, Adrian Georgescu, a precizat că a făcut-o la recomandarea sa. Procurorii au mers la domiciliul fostului preşedinte şi l-au informat că este înculpat în Dosar pentru infracţiuni contra umanităţii, potrivit Știripesurse.
Întrebat despre declaraţiile făcute de Petre Roman, care susţine că nu a avut nicio implicare în acele evenimente, avocatul lui Iliescu a spus: ”Îi respect domnului Petre Roman modul de comunicare cu dumneavoastră şi modul în care ăşi face apărarea în dosar”.
Parchetul General a anunţat, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu şi a lui Petre Roman, în Dosarul Mineriadei, ambii fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.
Dosarul Mineriadei a stat ani în șir pe masa procurorilor și a fost închis și redeschis de mai multe ori. În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigațiile.
În decembrie 2020, Curtea Supremă a decis iar restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea anchetei de la zero. În aprilie anul trecut, Ministerul Public a anunțat că mai mulți inculpați au fost puși sub acuzare în noul dosar.