Reacția lui Florin Cîțu, după datele controversate publicate de Vlad Voiculescu: „Proprietarii lor ar trebui să fie cei care le explică”
Florin Cîțu respinge varianta existenței unor tensiuni cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, după publicarea datelor controversate cu privire la vaccinare.
„A creat (n.r. – controverse) mai mult interpretarea (n.r. – a datelor). E foarte bine, transparență 100%. Sunt în spațiul public și pot fi interpretate de toatălumea. Nimeni nu avea problemă să iasă cu aceste date. Eu am cerut din primul moment în care am venit la Guvernca domnul Baciu și Gheorghiță să aibă conferințe săptămânale să prezinte datele.
Primesc sesizări tot timpul, pe care le trimit la Corpul de Control sau unde trebuie să fie rezolvate. Nu era vorba despre această bază de date. Cred că am fost cel mai transprent dintre premieri. Și ieri am prezentat raportul preliminar de la ‘Balș’. Voi prezenta și concluziile raportului Corpului de Control când vor fi gata. Cum am prezentat mereu tot ce a trebuit să prezint, așa va fi și acum”, a declarat Florin Cîțu pentru B1 TV, miercuri seara.
Florin Cîțu, despre cei 7.000 de români care au sărit rândul la vaccinare
Întrebat despre cei 7.000 de români care au sărit rândul la vaccinare, Cîțu nu a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect. În opinia sa, „proprietarii datelor” trebuie să le explice.
„Îmi cereți să vorbesc de o interpretare făcută de cineva. Proprietarii datelor trebuie ar trebui să fie cei care le explică și le analizează. Sunt multe informații în presă unele OK, altele nu. Eu nu văd o problemă în a avea mai multe informații.
O campanie de vaccinare de succes în România nu poate fi pusă sub semnul întrebării de interpretarea unor date. Toate datele arată că avem o campanie de succes. Obiectivul nostru e să scăpăm acum de pandemie”, a mai declarat Cîțu pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.