Marcel Ciolacu a reacționat, miercuri, în urma desecretizării costurilor pentru zborurile lui Iohannis pentru vizitele sale externe.
Marcel Ciolacu le-a spus oamenilor că au aflat unde s-au dus bani lor pe durata mandatului lui Klaus Iohannis, conform Adevărul.
„Cu toţii am făcut şi greşeli, nu putem să anticipăm că, acum trei ani, cu cine ai băut o cafea, între timp, nu ştiu ce faptă a făcut. Normal, până la urmă, datoria presei e să arate aceste adevăruri, cum a fost cazul Nordis. Am zburat eu acum trei ani de zile cu trei avioane pe care mi le-am plătit. Azi am aflat că preşedintele pe care l-au pus cei care astăzi ne critică pe noi sau ne fac anchete să descopere fiecare scămuţă din trecutul nostru pentru a vinde într-un fel, faceţi un exerciţiu şi intraţi pe internet şi vedeţi cine a susţinut, aflăm unde s-au dus banii dumneavoastră. Ai mei aţi aflat. Astăzi sau ieri, aţi aflat unde s-au dus banii dumneavoastră”, a declarat Ciolacu.
Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat după ce a aflat cheltuielile lui Klaus Iohannis privind zborurile externe și a spus că cheltuile i se par „exagerat de mari şi foarte mari”.
„Şi mă bucur că preşedintele Bolojan a desecretizat aceste cheltuieli, fiindcă aşa mi se pare normal, fiind vorba de bani publici, aici trebuie să existe o transparenţă. Şi a fost o risipă foarte, foarte mare. Sigur, dacă ne uităm la rezultate, la beneficii pentru România, din punct de vedere politic, bineînţeles, iarăşi putem spune că nu prea există, cel puţin în al doilea mandat, spre sfârşitul mandatului”, a adăugat liderul UDMR.
Acesta spune că România ar trebui să aibă un avion pentru deplasările de protocol.
„Şi mai este o chestiune: iarăşi se dovedeşte, pe termen lung, că nu e bine să mergi pe această idee, de a închiria avioanele. România ar fi trebuit de mult să aibă un avion înregistrat la Forţele Aeriene, aşa cum au toate statele, şi cele bogate, şi cele sărace, cu care merge premierul, merge preşedintele în delegaţii oficiale. Şi este în proprietatea statului, înregistrat la Forţele Aeriene. Şi atunci asigur că nu am avea aceste cheltuieli cu închirierea avionului. Pe de o parte, noi închiriem avion de lux pentru preşedinte într-o zi, în a doua zi preşedintele merge cu un avion de linie. Deci, din acest punct de vedere, nu cred că mai există vreun stat în lumea europeană, ca să nu vorbim de toată Europa, care să nu aibă un avion pentru şeful de stat, pentru şeful de guvern”, a argumentat Kelemen Hunor.
Reamintim că Adiministrația Prezidențială a desecretizat, marți seara, costurile zborurilor efectuate de Klaus Iohannis pe parcursul celor două mandate. Astfel, cele 193 de zboruri dus-întors au costat peste 113.000.000 de lei.