O altă voce din interiorul PSD cere plecarea lui Liviu Dragnea: Nu am fost niciodată luaţi în seamă
Se înmulțesc vocile din PSD care susțin că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas în spate. Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru este nemulțumit de faptul că, în calitatea sa de ales, nu a fost niciodată consultat cu privire la deciziile politice și și-a exprimat solidaritatea față de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a susținut că plecarea lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD ar fi benefică pentru partid, informează Agerpres.
Acesta a declarat că nu intenționează să plece din PSD, ci ar vrea să lupte, din interior, pentru binele partidului.
„Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…) Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul”, a declarat Rotaru pentru Agerpres.
„Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbe anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a mai spus Răzvan Rotaru.