Răzvan Cuc: Sunt funcţionari în ministere care au ca principal target blocarea programului de guvernare

Răzvan Cuc: Sunt funcţionari în ministere care au ca principal target blocarea programului de guvernare
Foto: Facebook / Razvan Cuc

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, susține că sunt funcționari în ministere care și-au făcut un scop din a bloca implementarea programului de guvernare, informează Agerpres.

„Sunt anumiţi funcţionari în Ministerul Justiţiei – şi în mai multe ministere, şi la mine în minister sunt – care cred că au ca principal target blocarea programului de guvernare. Dar aici este vorba de cum gestionează titularul de filă ministerul, îşi poate chema funcţionarii. Şi eu am observaţii la multe proiecte care sunt transmise la minister, dar pun funcţionarul să-mi explice şi acolo unde văd că funcţionarul vrea să-mi demonstreze utilitatea lui mai mult decât este cazul, îi dau observaţiile înapoi, avizez proiectul de act normativ şi pleacă mai departe pe traseu. Şi mi-am făcut o imagine cine blochează ministerul şi ştiu atunci să îl evaluez mult mai atent pe acel funcţionar în condiţiile în care voit blochează. Nu vrea nimeni să facă nicio ilegalitate, dar tocmai acum trebuie să îi conving pe cei de la Justiţie că acel proiect este benefic României”, a afirmat Răzvan Cuc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`