Război în PNL! „Doamna Gorghiu minte! Nu mi-am prezentat nici o demisie”

Publicat: 07 06. 2016, 22:56
Foto: rfi.ro

Co-preşedintele PNL,Alina Gorghiu, a declarat marţi, că toţi preşedinţii organizaţiilor de sector din Bucureşti şi-au depus mandatele din cauza rezultatului în alegeri sub nivelul aşteptărilor. Aceasta a mai precizat că vor întra într-o procedură urgentă de selectare a viitorilor preşedinţi de filiale, a preşedintelui organizaţiei pe Bucureşti, dar şi unificarea celor 20 de filiale cu copreşedinţi la nivelul judeţelor, potrivit Realitatea TV, preluat de stiripesurse.ro.

Cu toate acestea, anunțul pe care l-a făcut Alina Gorghiu nu are susținere în realitate, Marius Rogin spunând că Alina Gorghiu Minte.

„Doamna Gorghiu minte! Nu mi-am prezentat nici o demisie. Nu am vorbit cu nimeni din conducerea partidului despre acest lucru. Daca conducerea partidului consideră că rezultatele au fost slabe să decida cei doi copreședinți, dar le reamintesc că decizia politică de a-l avea candidat pe Răzvan Sava le apartine”, a declarat Marius Rogin, președinte PNL Sector 4.

„Este adevărat că am avut o discuție cu doamna co-președinte despre depunerea mandatului și am spus că sunt de acord în semn de solidaritate, dar numai dacă în prealabil toți ceilalți 5 președinți de la sectoare vor face același gest. Noi la Sectorul 5 am obținut cel mai bun rezultat înregistrat de PNL în sector”, a precizat Cristi Olteanu, președinte PNL Sector 5.

„Nu, nu mi-am depus nici o demisie!”, a specificat și Anca Boagiu, președinte PNL Sector 2.