Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, s-a arătat de părere că Vladimir Putin și Federația Rusă nu se vor opri la Ucraina și că este nevoie să li se răspundă cu o blocadă economică totală. „Niciun cetățean român nu are de ce să se teamă”, a adăugat liberalul, joi, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, unde a salutat apartenența la NATO și UE.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„M-a înspăimântat declarația domnului președinte al Statelor Unite, Biden, și până acum tot ceea ce a zis președintele Biden s-a adeverit, iată, informațiile au fost extrem de concludente și coerente. Domnia sa a spus, Vladimir Putin vrea să refacă URSS, Vladimir Putin nu se va opri la Ucraina, deci nu doar că nu s-a oprit la ținutul din Donețk și Lugansk și a atacat Kievul, care este în momentul acesta sub asediu, nu doar că a atacat trei orașe din vestul Ucrainei, și Vladimir Putin gândește și mai revanșard, și mai revizionist. Nu poți intra cu trupe sau cu armament NATO pe teritoriul Ucrainei, pentru că atunci va fi considerat automat un afront și un conflict direct cu Rusia, și atunci prima modalitate în afară de a sprijini Ucraina și refugiații de acolo, și de asemenea de a-i sprijini umanitar, este de a încerca să pui presiune, de a bloca economic, de a face o blocadă economică. A mai fost făcută la nivel mondial la adresa Panama sau la adresa Iranului. O blocadă economică totală cum i-a fost făcută lui Fidel Castro, o blocadă economică totală cum a fost, de asemenea, adresată Venezuelei, pentru că, altfel, Rusia va continua să sfideze. Rusia trebuie oprită prin presiune din interior. Din poporul rus nu aplaudă decât 35% invazia”, a declarat liderul delegației române din PPE.
România este sub umbrela de securitate NATO, a subliniat Rareș Bogdan.
„Pentru că vorbesc la o emisiune de maximă audiență și într-un moment în care românii se uită la televizor, trebuie să le spunem o chestiune esențială pentru a înțelege eforturile a 32 de ani. Cu bune și rele, această țară, România, este sub umbrela de securitate NATO și asta se datorează eforturilor succesive pe care le-au făcut diverși lideri politici, diverse guverne. Gândiți-vă cum arăta România, sufletul românilor, viața românilor, minutul acesta, dacă noi nu aveam umbrela de securitate NATO. Gândiți-vă cum arăta România astăzi dacă nu aveam umbrela pe care ne-o oferă Uniunea Europeană”, a mai spus el.
Prim-vicepreședintele PNL a salutat apartenența României la spațiul euroatlantic, aspect care face ca țara noastră să fie „astăzi complet apărată”.
„Pentru cei care în ultimii ani cu precădere au adus atacuri fără menajamente și inconștiente la adresa Washingtonului, a Statelor Unite, a Parisului, a Londrei, a Bruxelles-ului și, de asemenea, la adresa Alianței Nord-Atlantice, aceștia și oamenii care i-au ascultat trebuie să se gândească ce joc au făcut, agenții cui sunt. Pentru că România astăzi – și o declar extrem de clar și extrem de sigur pe mine – este complet protejată. Niciun cetățean român nu are de ce să se teamă. Sigur că nu va fi la fel de comod, sigur că nu ne vom simți la fel de comod, la fel de relaxați, cu o graniță de 650 de kilometri cu Federația Rusă”, a mai afirmat Rareș Bogdan.