Rareș Bogdan (PNL), despre moțiune: „PSD nu are, astăzi, semnăturile necesare și nu are nicio șansă să dea jos Guvernul Orban” / „În cazul în care vor reuși, vom avea surprize pentru ei” (VIDEO)

Publicat: 26 01. 2020, 22:54

PSD nu a strâns semnăturile necesare pentru depunerea moțiunii de cenzură, în ciuda declarațiilor făcute de liderii săi, și nu are nicio șansă să dea jos Guvernul Orban, a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE.

„Atunci când declară PSD așa ceva, e exact pe dos. PSD nu are, astăzi, semnăturile necesare și nu are nicio șansă să dea jos Guvernul Orban, iar noi am pornit pe un drum extrem de calculați, pas cu pas, un șah politico-electoral extrem de inteligent condus de Ludovic Orban pe de o parte, de președintele Iohannis, prin declarații extrem de clare, care vin practic de la declarațiile de imediat de după câștigarea alegerilor prezidențiale, și susținute de noi ceilalți, încercând să-i sprijinim în spațiul public tocmai în aplicarea acestui plan. În orice situație, PSD a pierdut, PSD nu are șanse, azi, să dea Guvernul Orban, iar și dacă dau jos Guvernul Orban, noi suntem cu planul îndeplinit. Mergem înainte pe subiectul anticipatelor. Sigur, în cazul în care vor reuși să dea jos Guvernul Orban, deși eu personal mă îndoiesc extrem de serios că au capacitatea aceasta de a aduna 233 de voturi, vom avea surprize pentru ei, pentru că nu renunțăm la (n.r. – alegerea primarilor) două tururi de scrutin”, a afirmat Rareș Bogdan, duminică seară, în direct pe B1 TV, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.