Rareș Bogdan: ‘Propunerea PNL pentru premier este Ludovic Orban’
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, miercuri, că liberalii vor merge la consultările de la Cotroceni tot cu Ludovic Orban ca propunere de premier.
„Avem totală încredere în președintele Iohannis, avem un parteneriat cu domnia sa și vom merge pe varianta propusă de președintele Iohannis.Ludovic Orban este premierul votat în Consiliul Național al PNL, deci PNL merge cu mandatul Ludovic Orban”, a precizat Rareș Bogdan, potrivit g4media.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți seară, că Ludovic Orban și-a demus mandatul de premier desemnat, într-o încercare de a debloca situația politică încrâncenată de la București.
Astfel, miercuri, are loc la Palatul Cotroceni o rundă de consultări cu președinteleKlaus Iohannisîn vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
- Ora 16:00– Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 16:30– Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 17:00– Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 17:30– Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
- Ora 18:00– Partidul Mișcarea Populară (PMP);
- Ora 18:30– Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
- Ora 19:00– Grupul parlamentar Pro Europa;
- Ora 19:30– Grupul parlamentar al minorităților naționale