O nouă ședință a liderilor PSD-PNL pentru stabilirea datei prezidențialelor s-a terminat fără rezultat. După ce Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a prezentat argumentele lor pentru care alegerile ar trebui să fie în septembrie, a venit rândul lui Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, să explice de ce liberalii consideră că scrutinul ar trebui să fie în noiembrie, la termen. Bogdan a explicat și de ce înțelegerea dintre PNL și PSD din martie a picat.
„Un dialog absolut civilizat, rațional, echilibrat pe organizarea calendarului pentru prezidențiale. (…) Considerăm noi, PNL, că românii trebuie să fie bine informați, să poată vedea, urmări dezbateri prezidențiale extrem de importante pe proiect de țară pentru a vota în deplină cunotință de cauză. Din acest motiv, considerăm că trebuie să păstrăm calendarul constituțional, calendarul din noiembrie, pentru organizarea prezidențialelor.
Argumentele sunt multiple. După alegerile din 9 iunie s-a văzut că în sute de școli au fost probleme legate de reluarea procesului de învățare. Au fost până la 8 – 10 zile întârzieri. (…)
De asemenea, considerăm că luna august e una în care e greu să-i găsești preocupați de prezidențiale pe cetățeni și lunile octombrie – noiembrie ar fi cele mai potrivite. Și am avea parte și de studenți, peste un milion, în centrele de studii și nu ar fi blocați în exercitarea dreptului de vot.
În consecință, cei din PSD au susținut varianta 15 – 29 septembrie, uzând de o așa-zisă înțelegere între cele două partide din coaliție”, a declarat Rareș Bogdan.
„Sigur că a fost o discuție în martie, dar ea a avut două componente omise a fi prezentate public: lista comună la europarlamentare ar fi trebuit să depășească 50% și ea a avut doar doar 48% și în contextul din martie vorbeam de listă comună pentru parlamentare și de candidat comun, respectiv tandem președinte – premier. Cele două partide (…) au decis să meargă cu candidat proprriu la prezidențiale, deci înțelegerea din martie a căzut”, a mai afirmat Rareș Bogdan, pentru B1 TV.