Rareș Bogdan, candidat PNL la europarlamentare, susține că neinformarea, manipularea și proasta administrare reprezintă motivele pentru care unii alegători continuă să voteze PSD de ani și ani, deși văd și sunt conștienți că trăiesc în sărăcie. Oamenilor ”le e frică, sunt amenințați, sunt mulți captivi care lucrează în instituțiile statului și mulți care trăiesc din ajutorul social, pentru că cei din PSD refuză” să facă investiții, de aceea continuă să voteze PSD, a susținut Bogdan, pentru B1 TV.
”Nu ne îmbătăm cu apă rece. Avem reacția oamenilor, avem sondajele, dar reacția de pe stradă e cea mai importantă. Faptul că eu și colegii mei am fost primiți atât de bine la Focșani, că oamenii spun simplu că în orașele conduse de PSD nu sunt fonduri europene, iar edilii liberali europeni au adus fonduri europene…
La Cluj au adus 770 de milioane euro, la Oradea 250, la Timișoara 420 de milioane sau la Sibiu, Brașov sute de milioane. Anul trecut, la Focșani, știți cât au adus? O să rămâneți uimit! 2.000 de euro. Oamenii văd asta și văd ce fac administrațiile liberale”, a declarat Rareș Bogdan, pentru B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat cum se face, totuși, că în orașele controlate de PSD oamenii, după atâția ani de sărăcie, continuă să voteze PSD, Bogdan a răspuns: ”pe de o parte le e frică, sunt amenințați, sunt mulți captivi care lucrează în instituțiile statului și mulți care trăiesc din ajutorul social, pentru că cei din PSD refuză să facă parcuri industriale, să aducă investitori, să atragă fonduri europene, ținând zonele respective în sărăcie. Am fost în Slatina, Olt, Mehedinți, zone controlate de PSD de ani de zile, și sunt sărace. Oamenilor de acolo nu le vine să creadă că se poate trăi și altfel în țara aceasta. E o chestiune legală de neinformare, manipulare și proastă administrare”.
”De doi ani jumate ați avut la dispoziție, prin fondurile UE, 2,7 miliarde de euro pentru construcția de spitale. PSD n-a reușit să bage cupa de excavator pentru construcția unui singur spital!”, le-a mai reproșat Rareș Bogdan social-democraților.