Rareș Bogdan (PNL), despre mesajele USR după victoria lui Kovesi: Votul n-a fost al partidelor, a fost al statelor. Președintele Iohannis a fost decisiv (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2019, 22:02

Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE, a comentat, în direct pe B1TV, campania desfășurată de USR vizavi de desemnarea lui Kovesi în fruntea Parchetului European.

Întrebat de Silviu Mănăstire, în emisiunea „Dosar de politician”, dacă nu cumva i se pare că USR încearcă să își asume desemnarea lui Kovesi în funcția de procuror-șef al viitoarei instituții, Rareș Bogdan a răspuns: Vă spun o chestiune. Astăzi votul nu a fost în Parlament. Eu aș putea să vin să spun, ca șef de delegație cu 14 oameni, vai de mine, ce-au făcut europarlamentarii liberali. Nu, europarlamentarii liberali au avut rolul lor, în momentul când a fost vot în Comisia LIBE, atunci s-au mobilizat. Au avut rolul lor în momentul în care au desemnat cei trei reprezentanți, și acolo am avut și eu un rol foarte important, dar asta a fost săptămâna trecută.

Astăzi, votul nu l-au avut nici reprezentanții Renew, adică ai USR-PLUS, nici ai PNL, nici ai PMP, nici ai socialiștilor. Acolo au fost reprezentanții guvernelor, adică ambasadorii, care au votat”.

Eurodeputatul PNL a explicat că, în COREPER, se discută la nivel de șef de stat, motiv pentru care cel mai important factor în lobby-ul pentru Laura Codruța Kovesi a fost președintele Klaus Iohannis, și nu partidele politice de la București.

„Eu vin să vă spun adevărul, iar adevărul este că era complicat, cel puțin cu trei, patru state să fie convinse, iar acolo se discută la nivel de șef de stat. Președintele Iohannis a sunat, a vorbit, dar nu poate să vorbească un europarlamentar sau un șef de grup european cu un șef de stat, la nivelul șefului de stat italian, german italian, belgian.

Mai ales că noi am fost într-o situație cumplită, pentru că reprezentanții Guvernului, în frunte cu doamna Dăncilă, premierul României s-au opus și au ales să nu o susțină”, a explicat Rareș Bogdan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.