Rareș Bogdan: E nevoie de o majoritate clară constituită în jurul PNL, în parteneriat cu Președintele României / Cazul Piatra Neamț se poate multiplica oriunde. Trebuie să luăm atitudine! (VIDEO)
Eurodeputatul Rareș Bogdan a tras un semnal de alarmă cu privire la tragedia de la Piatra Neamț, duminică seară, în direct pe B1 TV, și este de părere că acest caz „se poate multiplica oricând în multe alte locuri din România”, motiv pentru care e nevoie să fie luată atitudine și să fie făcut „ceea ce trebuie”. „Să nu mai punem manageri politici, indiferent de partid, să nu mai politizăm nici școlile, nici spitalele, nici creșele, nici grădinițele, să nu mai politizăm universitățile”, a subliniat liberalul.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ce a declarat eurodeputatul Rareș Bogdan, duminică seara, la „Dosar de politician”
„De la cei din PSD, eu nu am așteptări. Să ne înțelegem, eu de la PSD-iști nu am niciun fel de așteptare. Ei au condus 23 de ani din 30 România. În ultimii opt ani de zile au fost la putere, cu excepția anului în care au fost tehnocrații, dar au fost în spatele guvernării, și cu excepția ultimului an, în care a fost PNL. Ei au condus practic șase ani și jumătate această țară. Au promis opt spitale regionale, n-au făcut niciunul. Au promis un spital republican, n-au făcut nici măcar fundația. Situația este clară! Dacă te duci la Craiova să vezi spitalul produs de Olguța în primul mandat, îți dai seama că sunt doar niște fundații, niște ruine la ora actuală, dar situații de genul acesta sunt multiple. Faptul că noi nu avem astăzi spital de mari arși, faptul că secția de la Floreasca nu funcționează nici astăzi, faptul că prin efortul lui Ludovic Orban care l-a sunat pe premierul Belgiei și prin intervenția lui Ludovic Orban, Lucian Bode, Nicolae Ciucă și Marcel Vela am reușit în cele din urmă să îl ducem pe medicul erou în spitalul de arși din Bruxelles, care este cel mai bine dotat și cu cei mai buni specialiști din Europa. Este un efort diplomatic uriaș, pentru că suntem în plină pandemie COVID, Bruxellesul are rată de infectare uriașă – e în top 5 orașe infectate din Europa – și cu toate astea, prin efortul diplomatic, omul a fost acceptat acolo”, a declarat Rareș Bogdan, în emisiunea lui Silviu Mănăstire.
În ceea ce privește incendiul devastator de la Piatra Neamț, spune demnitarul european, „nimeni nu se poate urca pe această tragedie. Nici USR – și îmi pare rău că amintesc și fac tot felul de paralelisme – în niciun caz PSD, care este vinovat direct prin subfinanțarea infrastructurii spitalicești. Cel puțin noi avem decența să nu arătăm cu degetul și să arătăm ce am putut face și ce nu am făcut. Pentru că nici noi nu suntem sfinți, ca să fie lucrurile clare, dar cel puțin nu ne poate acuza lumea pentru că spitalul n-a fost în subordinea lui Tătaru, n-a fost în subordinea lui Orban, n-a fost în subordinea lui Marcel Vela. Problema este că cazul de la Piatra Neamț se poate multiplica oricând în multe alte locuri din România și noi trebuie să tragem un semnal de alarmă și să luăm atitudine, și să facem ceea ce trebuie!Unu, să nu mai punem manageri politici, indiferent de partid, să nu mai politizăm nici școlile, nici spitalele, nici creșele, nici grădinițele, să nu mai politizăm universitățile”.
Referitor la faptul că, potrivit lui Silviu Mănăstire, Vlad Voiculescu, viceprimarul Capitalei, ar încerca să schimbe mai mulți manageri de spitale din București, Rareș Bogdan a spus: „Eu vă asigur că acesta este unul dintre motivele pentru care noi spunem că, cu toate riscurile și în orice situație, democrația nu poate fi suspendată și e nevoie de alegeri. PNL guvernează România și a ținut-o pe linia de plutire și economic, și comercial, și din punct de vedere al pandemiei, având exact 20% din Parlamentul României. Numai noi știm cât de complicat a fost această guvernare de un an și o lună. De asta e nevoie de o majoritate clară constituită în jurul PNL, în parteneriat cu Președintele României, pentru a putea să facem lucruri”.