Rareș Bogdan, despre criza COVID-19: „Spre deosebire de criza din 2008-2009, România are șansa banilor europeni”

Publicat: 10 05. 2020, 23:19

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat duminică seara în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că este nevoie în contextul crizei provocată de pandemia de COVID-19 de o preocupare pentru finanțarea companiilor cu capital românesc în primul rând, care au acționat pentru salvarea economiei într-un moment dificil.

“Bani în economie, asta este viziunea liberală, bani în capitalul românesc. Pentru că firmele românești au fost cele care au sprijinit cetățenii când prețurile au luat-o razna, când marile lanțuri au început speculațiile. Când oamenii erau speriați de ce se întâmplă cu ratele lor, cele două bănci românești cu capital românesc, Banca Transilvania și CEC, au fost primele care au anunțat măsuri în sprijinul creditorilor și marile companii românești din domeniul procesării sau a producției de cărnuri, de conserve au acționat îns prijinul păstrării prețurilor. Aceste companii trebuie să primească finanțări”, a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan, despre ajutorul oferit de UE României în contextul crizei COVID-19

Acesta a precizat că apartenența României la Uniunea Europeană oferă multe avantaje spre deosebire de criza din perioada 2008-2009. În prezent țara noastră are acces la finanțarea europeană. Pe de altă parte, europarlamentarul liberal a precizat că există și carențe în privința funcționării Uniunii Europene, dând exemplu modului în care sunt distribuite fondurile pe agricultură, în prezent.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Pe de o parte, spre deosebire de criza din 2008-2009, România are șansa banilor europeni. Atunci noi nu am avut acces la bani europeni, acum noi avem acest avantaj. Deci avem șansa să ajungem până la 17 miliarde, bani pe care să îi pompăm în economie. Dar avem și partea negativă, care ține de neînțelegera unor lucruri. Comisarul pe Agricultură, un domn venit din Polonia, este un dezastru pentru această Uniune. Banii pe care i-a alocat în primă fază sunt 80 de milioane care este frecție la picior de lemn, având în vedere că agricultura la nivel european trebuie să beneficieze de investiții de zeci de miliarde de euro. Primii bani alocați sunt 80 de miliarde”, a declarat RareșBogdan.

Rareș Bogdan a lăudat acțiunile europarlamentarilor romni care s-au luptat pentru ca România să primească mai multe fonduri europeane

Cu toate acestea, Rareș Bogdan a lăudat acțiunile colegilor săi din Parlamentul European care au acționat pentru ca România să primească mai mult sprijin:

„Daniel Buda s-a luptat pentru a muta niște bani, care erau pe domeniul vinicol, unde francezii au primit posibilitatea să miște bani până pe 1 decembrie pe zona de distilare, iar României nu i s-a permis să dea fonduri către fermierii și procesatprii din domeniul, aproimativ30 de miliarde de euro câți mai erau de împărțiți. Asta e un lucru nefiresc. Am făcut o scrisoare pentru a atrage atenția că este o discriminare.

La subvenția pe solarii am reușit să dublăm suma de la 2.500 de euro, la 5.000 de euro! Este un lucru bun pe care Comisia îl face. Încă sunt parlamentari europeni, funcionari europeni, comisari, oficiali care nu au înțeles gravitatea afectării economiei de către criza COVID-19. Unii dintre ei refuză să vadă că Europa se schimbă. Economia țărilor europene are nevoie de o injecție cu bani europeni iar acest lucru trebuie să fie înțeles de către oficialii europeni”, a mai precizat Rareș Bogdan.