Europarlamentarul Rareş Bogdan acuză partidul lui premierului ungar Viktor Orban de implicare în cazul Ditrău, unde angajarea a doi muncitori din Sri Lanka la o fabrică de pâine a provocat revolta localnicilor.
„E un caz care, să ştiţi, e mult mai periculos decât pare şi pentru care, noi, europarlamentarii, va trebui să dăm explicaţii şi o să o facem începând de mâine. Şi în curând va da şi Guvernul explicaţii, să ştiţi, pentru că situaţia e mult mai gravă decât vă puteţi închipui. E un caz care părea nevinovat, care a trecut cumva sub situaţia Brexitului – unde trebuie să avem grijă de 800.000 de români şi e o situaţie serioasă -, dar care ne va plasa, deja ne-a plasat, pe prima pagină a ziarelor. Iar încă televiziunile mari nu ne-au luat. Cu coronavirusul şi cu Brexitul au fost uşor ocupate”, a declarat Rareş Bogdan, la Consiliul Naţional al PNL, potrivit Agerpres.
Europarlamentarul a acuzat partidul Fidesz din Ungaria că a promovat o retorică a urii și a precizat că locuitorii din Ditrău se informează mai mult de la televiziunile maghiare decât de la cele din București.
„Să ştiţi că, dacă priviţi cazul Ditrău, veţi vedea cum informarea de la televiziuni care nu au nicio legătură cu Bucureştiul – în acea zonă cele mai puternice televiziuni se numesc Hir Tv şi Duna Tv – retorica urii promovată de un partid care nu e în România, dar care are tentacule în România şi se numeşte Fidesz-ul lui Viktor Orban a creat o monstruozitate, care ne va crea o problemă uriaşă pe plan internaţional. Cazul Ditrău e un caz care, din păcate, ne va pune într-o poziţie extrem de complicată la nivel european. Şi sper din tot sufletul ca acest caz să fie unul izolat, completamente izolat pe teritoriul României”, a mai spus Rareș Bogdan.