Rareș Bogdan: Declarațiile premierului suedez privind extinderea Schengen marchează o schimbare completă de atitudine. Ea are legătură cu poziția corectă a României vizavi de primirea Suediei în NATO (VIDEO)

Publicat: 17 01. 2023, 16:26
Foto: Rareș Bogdan / Facebook

Premierul suedez Ulf Kristersson a declarat marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că țara sa, care deține președinția Consiliului UE, dorește să pună extinderea Spațiului Schengen pe ordinea de zi. Anunțul lui Kristersson marchează o schimbare a atitudinii Suediei, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL. În opinia sa, poziționarea Stockholmului tot mai favorabilă nouă are legătură cu modul corect în care România s-a poziționat vizavi de primirea Suediei în NATO.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Reacția lui Bogdan după declarațiile lui Kristersson privind extinderea Schengen

„Am sesizat și am putut vedea cu toții o schimbare completă de atitudine. Aș corobora-o cu declarația extrem de fermă de azi a președintelui Iohannis legată de intrarea României în Schengen în acest ann. Niciodată președintele nu a fost atât de clar cu dată fermă. Premierul a spus că Suedia înțelege că România și Bulgaria vor în Schengen și a vorbit de faptul că populația din cele două țări simte frustrări profunde că nu a fost acceptată.

E o schimbare de atitudine pentru că declarațiile ministrului de Externe, ministrului de Interne, a șefului Parlamentului suedez până acum au fost clare: Suedia nu are motiv să pună pe ordinea de zi a președinției sale problema extinderii Schengen, deoarece în Suedia una dintre problemele principale e cea a migrației și a cerșetoriei. Deci nu voiau, mai ales că sunt un guvern minoritar conservator de dreapta.

Faptul că și-a schimbat atitudinea poate fi privită ca o legătură directă cu condiționările puse de Erdogan al Turciei, acolo unde Suedia încearcă accederea spre NATO și Turcia pune condiții, iar România a jucat extrem de corect și deschis.

Deci cred că declarația de azi a președintelui Iohannis, prima cu dată fermă, respectiv declarațiile din ultimele zile ale președintelui Erdogan pe subiectul extinderii NATO împotriva Suediei sau cu condiționalități în plus și ce s-a întâmplat azi arată clar că pentru următoarele două Consilii JAI, din martie și mai, se poate să se ia decizia.

Cred că schimbarea de atitudine a Austriei va fi totală sau cel puțin de ritm imediat după alegeri. Ele sunt pe 29 ianuarie. După, cred că vom avea o schimbare de atitudine de Austriei sau ne așteptăm la o schimbare de atitudine”, a declarat Rareș Bogdan, pentru B1 TV.

Anunțul premierului Suediei privind o eventuală extindere a Schengen

Marți, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, premierul suedez Ulf Kristersson a declarat că țara sa înțelege că România și Bulgaria doresc să intre în Schengen.

„Apreciez așteptările dumneavoastră mari și înțeleg dezamăgirile unora când vine vorba de aderarea la spațiul Schengen. Suedia înțelege că Bulgaria și România doresc să intre în Schengen și dorim să punem acest subiect pe ordinea de zi în Consiliu”, a afirmat Kristersson.