Rareş Bogdan: Când am intrat în politică, nu credeam că sunt atât de mulţi cretini / Când am spus că vreau să desfiinţez pensiile speciale în 30 de zile, am spus-o cu tot sufletul, fiind convins că vor scrie o lege inteligentă

Rareş Bogdan: Când am intrat în politică, nu credeam că sunt atât de mulţi cretini / Când am spus că vreau să desfiinţez pensiile speciale în 30 de zile, am spus-o cu tot sufletul, fiind convins că vor scrie o lege inteligentă

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat că atunci când a intrat în politică nu credea că „sunt atât de mulţi cretini”. Iar când a promis desființarea pensiilor speciale în 30 de zile era convins că se poate realiza „o lege inteligentă”. Bogdan a mai precizat că rămâne „ultimul optimist” și crede în continuare că această problemă poate fi rezolvată. De asemenea, a spus că abia așteaptă să vadă proiectul de lege propus de Marius Budăi (PSD), care ar urma să fie prezentat pe 15 martie.

Rareş Bogdan, despre promisiunea sa de desființare a pensiilor speciale în 30 de zile

„Când am intrat în politică, nu credeam că sunt atât de mulţi cretini. Sunt foarte mulţi şi mulţi care nu au nicio legătură cu interesul naţional al României. Eu când am intrat în politică am fost absolut convins că am influenţat cât am putut de la pupitrul meu şi am zis că trebuie să mă implic.

Eu când am spus că vreau să desfiinţez pensiile speciale şi le-am spus colegilor că suntem obligaţi, ca în 30 de zile, să desfiinţăm, am spus-o cu tot sufletul, fiind absolut convins că vor scrie o lege inteligentă, încât oricând ar veni doamna Renate Weber sau CCR, să nu poată anula această lege”, a declarat Rareş Bogdan la Prima News, potrivit News.ro.

Așteptările lui Rareș Bogdan de la Marius Budăi privind reforma pensiilor speciale

Liderul liberal a ținut să amintească faptul că Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, trebuia să vină încă de la finele anului trecut cu proiectul de reformare a pensiilor speciale.

Bogdan a mai afirmat că PNL a reușit să treacă o lege de desființare a pensiilor speciale pe 28 ianuarie 2020, la 56 de zile de la preluarea guvernării, numai că aceasta a fost declarată neconstituțională de către CCR.

„Acum, Ministerul Muncii trebuie să vină cu o lege clară. Eu vreau să cred că se va face, am rămas ultimul optimist. (…)

Speranţa este la Ministerul Muncii, că va veni cu un nou proiect. Am înţeles că ni-l prezintă în 15, luna asta. Sunt cel mai dornic să văd acest proiect”, a mai declarat Rareș Bogdan, potrivit News.ro.

Rareș Bogdan, în ianuarie, despre pensiile speciale: Clasa politică, inclusiv colegii mei din coaliție, nu vrea să rezolve această problemă

În alte intervenții, liderul liberal a admis că politicienii, inclusiv colegii săi, de fapt nu vor să desființeze aceste privilegii.

„Eu cred că în continuare că clasa politică din România, inclusiv colegii mei aflați în coaliția de guvernare, nu vor să rezolve această problemă, simplu. Dacă ar vrea să o rezolve, ar rezolva-o”, declara Rareș Bogdan, la finele lunii ianuarie.

Faptul a fost subliniat de mai multe ori de USR, președintele Cătălin Drulă acuzând că proiectele partidului de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor și primarilor sunt blocate în Parlament de PSD și PNL.

Întrebat încă de anul trecut cine nu vrea tăierea pensiilor speciale, liderul USR a spus: „Îl citez pe Rareș Bogdan, cel mai bine, ”PNL și PSD”. Rareș Bogdan a spus așa ”eu îmi doresc”, nu știu acum dacă chiar își dorește sau nu, haideți să îl credem pe cuvânt, că românii au văzut cum s-a făcut de râs când a spus că în 30 de zile dispar, și a spus ”și USR își dorește”. Cine nu își dorește? ”Partidul meu, PNL, și cu PSD”, asta este realitatea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)