Rareș Bogdan avertizează: „USR nu va câştiga nicio primărie din Bucureşti, dacă nu va ajunge la un compromis cu PNL şi PMP”

Rareș Bogdan avertizează: „USR nu va câştiga nicio primărie din Bucureşti, dacă nu va ajunge la un compromis cu PNL şi PMP”

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, trage un semnal de alarmă cu privire la alegerile locale din București. Fostul jurnalist spune că USR nu ar trebui să pretenții suplimentare, întrucât liberalii au cedat deja destul. El dă de înțeles că negocierile de pe dreapta politică au intrat într-un impas la primăriile de sector.

„PNL, partidul aflat la guvernare şi sub parteneriat asumat cu preşedintele Klaus Iohannis, a decis să facă absolut orice, să cedeze, să fie cât se poate de raţional şi să găsească soluţii comune pentru ca dreapta să aibă o alianţă pentru primăriile de sector, nu doar pentru cea generală. Ne dorim foarte mult să ajungem la un compromis care să ne ducă la candidaţi comuni, pentru a spori şansele ca primăriile de sector să fie câştigate, cel puţin 4 din 6 sau 5 din 6 sau 6 din 6. Eu îi avertizez pe colegii şi prietenii de la USR că USR nu va câştiga nicio primărie din Bucureşti, dacă nu va ajunge la un compromis cu PNL şi PMP şi, de asemenea, riscăm să câştigăm maxim două primării de sector, poate trei, cu greu, şi celealte să aparţină PSD”, a declarat Rareş Bogdan, la Antena3.

Rareș Bogdan, despre organizarea alegerilor locale

În urmă cu o zi, europarlamentarul se arăta sceptic cu privire la organizarea alegerilor din acest an.„Va trebui să analizăm extrem de serios daca organizăm alegerile, pentru că șansa de infectare crește. Nu putem face doar online campania (…), nu e suficient, mai ales la alegeri locale, unde e nevoie de discuții cu cetățenii. Cred că premierul și colegii mei vor lua o decizie înțeleaptă. Decizia finală apartine premierului, ministrului de Interne, ministrului de Externe, dar ar fi obligatoriu 2 zile. Gândiți-vă că ștampila trebuie dezinfectată de fiecare dată, perdeaua de la cabina de vot, la fel. E destul de complicat”.

Alegeri mai scumpe ca la europarlamentare

În cazul în care vor avea loc, alegerile locale din septembrie vor presupune costuri suplimentareîn contextul pandemiei. Șeful AEP, Constantin Mitulețu, spune că alegătorilor le vor fi furnizate măști și dezinfectant la intrarea la urne, iar ștampilele și cabinele vor fi dezinfectate periodic. Mitulețu a precizat că toate aceste măsuri au dublat costul alegerilor.

Astfel, toate măsurile speciale aduc costuri suplimentare de 150 de milioane de lei. Asta ar face ca scrutinul din toamna să fie de două ori mai scump decât europarlamentarele de anul trecut. Cea mai mare parte din bani, 650 de milioane de lei, sunt cheltuilile cu oamenii angajați efectiv în organizarea scrutinului.„Europarlamentarele au costat până în jumătate de miliard de lei, la acest moment calculele noastre simple avem 975 de milioane de lei, deci aproape un miliard de lei, deci, peste 200 de milioane de euro”, a declarat Constantin Mituleţu Buică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:26 - Nicolai Tand și Sorin Brotnei riscă șapte ani de închisoare în Indonezia. Ce infracțiune gravă au comis participanții la Asia Express
12:24 - Ciprian Ciucu, la învestirea pentru un nou mandat de primar al Sectorului 6: Le mulțumesc cetățenilor și consilierilor locali / Am recuperat undeva spre 40 de hectare de spații verzi, pe care le-am redat comunității (VIDEO)
12:13 - Harvey Weinstein a fost diagnosticat cu cancer de măduvă osoasă. Ar fi trebuit să fie judecat din nou în noiembrie
11:57 - Eugen Tomac, în Parlamentul European: Bătălia pentru Ucraina este pentru viitorul Europei. Este esențial să susținem Ucraina, Republica Moldova (VIDEO)
11:50 - Producătorul Blade Runner 2049 îl dă în judecată pe Musk pentru imaginile cu Robotaxi
11:39 - Ilinca Vandici a comentat noua relație a lui Dorian Popa: „Pe tine te-au prins paparazzi sau te-a filmat cineva pe sub masă”
11:37 - Gabriel Zetea, întrebat despre o eventuală guvernare cu USR: Singurul lucru pe care PSD îl exclude este o colaborare cu AUR, cu Șoșoacă / Sub nicio formă nu excludem PNL (VIDEO)
11:20 - Un mega meteorit a căzut pe fundul oceanului și a fiert apele de pe suprafața Pământului, acum trei miliarde de ani
11:14 - Alexandru Murau (PNL) susține că PSD a lansat o strategie pentru „mutarea a 10-20 de voturi/secție de votare pentru Simion” ca să îl ducă în turul 2 la prezidențiale
11:03 - Care a fost de fapt relația dintre Nadia Comăneci și Benone Sinulescu. Soția regretatului artist a mărturisit tot