România are rezerve de gaze de șist de 1.444 miliarde de metri cubi, reprezentând consumul pe 100 de ani, susțin americanii.
Un raport publicat marți de Administrația americană pentru informație în domeniul energiei (EIA) estimează că România are rezerve de gaze de șist recuperabile tehnic de 1.444 miliarde metri cubi, nedescoperite încă, dar care ar putea fi accesate cu tehnologia existentă.
În plus, EIA susține că rezervele dovedite de gaze naturale ale României erau estimate, la începutul anului, la 113 miliarde metri cubi.
Autoritățile române susțin că nu dețin, însă, o cifră exactă a gazelor de pe teritoriul țării. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, afirmă că are şi instituţia sa unele studii cu privire la existenţa gazelor de şist în România, dar nu se pot însă pronunţa în privinţa cifrelor.
“Sunt mai multe surse, eu am şi nişte studii. Unul este al KPMG şi ei fac o estimare globală pe Ungaria, România şi Bulgaria şi spun că ar fi resurse de gaze de şist în jur de 500 de miliarde (metri cubi n.r.). Noi nu ne putem însă pronunţa în privinţa cifrelor”, a declarat Gheorghe Duţu pentru Gândul.
Acesta afirmă că dacă autoritățile nu demarează procedura de explorare, nu vor ști niciodată ce potențial de gaze deține România.
Consumul anual în România este de aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze, cantitate asigurată în proporţie de 80% din producţia internă. Diferenţa este importată din Rusia, prin intermediari, la preţuri ridicate.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat, marţi seara, că România are 1400 de miliarde de metri cub de gaze de şist.
Potrivit EIA, România se plasează pe locul al treilea în UE privind rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi), potrivit raportului EIA.