Rapid exilat din Giulești pentru 150.000 de euro. Dinu Gheorghe: Nu putem juca pe Steaua sau pe Dinamo!
Clubul Sportiv Rapid a reziliat unilateral contractul de închiriere al stadionului Giulești cu FC Rapid, echipa de fotbal nemaiavând drept de acces pe terenul de joc. Motivul disputei este de fapt o restanță de 150.000 de euro pe care George Copos nu a achitat-o către proprietarul arenei, CS Rapid.
Președintele Clubului Sportiv Rapid, Vali Ionescu Caciureac a declarat, pentru ProSport că singura cale prin care se mai poate ajunge la un acord este plata integrală a restanțelor, urmată de semnarea unui nou contract.
„Contractul cu Rapid pentru inchirierea stadionului a fost reziliat. Rapid nu mai are voie in Giulesti pana nu plateste integral datoria. Statul ne-a obligat sa facem asta. Din pacate, nu exista alta cale, decat sa plateasca si sa vina sa negociem un alt contract”, a spus el, pentru ProSport.
În condițiile în care în prima etapă Rapid ar fi trebuit să joace cu FC Vaslui pe Giulești, președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, la gsptv, că acest meci se va disputa cel mai probabil pe stadionul Sportul Studențesc.
„In prima etapa nu se va juca sigur in Giulesti. Atat pot sa spun acum. Legat de starea contractuala a stadionului nu pot sa fac nicio declaratie. Meciul cu Vaslui se va juca pe Sportul Studentesc, cel mai probabil. Pe National Arena vom juca sigur in Europa League. Daca vom putea sa jucam in campionat pe Giulesti o sa fie bine, daca nu singura solutie este sa jucam in Bucuresti, iar National Arena e cea mai buna solutie. Nu putem sa jucam pe Steaua sau Dinamo”, a declarat Gheorghe.