Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, va participa la funeraliile lui Jacques Chirac. Fostul președinte al Franței va fi condus, luni, pe ultimul drum, în prezența a 30 de șefi de stat și de guvern

Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, va participa la funeraliile lui Jacques Chirac. Fostul președinte al Franței va fi condus, luni, pe ultimul drum, în prezența a 30 de șefi de stat și de guvern
Inquam Photos/ Octav Ganea

Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, va participa, luni, la funeraliile lui Jacques Chirac, fostul președinte al Franței, care a decedat joi, la vârsta de 86 de ani, anunță MAE, printr-un comunicat de presă.

Vestea vine în contextul în care fostul președinte al Republicii Franceze va fi condus, luni, pe ultimul său drum, în prezența a 30 de șefi de stat și de guvern de pe tot Globul, după cum anunța Palatul Elysees sâmbătă, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, Viktor Orban, premierul Ungariei, și Sergio Mattarella, președintele Italiei, sunt doar câțiva dintre liderii care vor completa lista actorilor globali prezenți în Hexangon, luni.

La rândul lor, preşedintele german Frank Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi premierul belgian Charles Michel şi-au anunţat participarea încă de vineri.

Slujba solemnă va avea loc luni, la ora 12 (ora României), la biserica Saint Sulpice. O parte dintre liderii prezenţi vor rămâne şi la dejunul prevăzut ulterior la Elysee, precizează AFP preluată de Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)