Ramona Mănescu a preluat mandatul de ministru al Transporturilor: ”Ultima oară am călătorit cu trenul în 2002, cred”
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a preluat miercuri mandatul de la interimarul acestui portofoliu, premierul Victor Ponta.
”Prioritățile mele vor fi accesul la finanțare, așa cum a spus și domnul prim-ministru, buna administrare și integritate. La finanțare, nu sunt străină de acest domeniu. Am participat activ în aceste negocieri dintre Parlamentul European, Comisie și Consiliu, în ceea ce privesc directivele și problematica României. Săptămâna viitoare voi merge la Bruxelles și voi avea o discuție cu comisarul Hahn pe această problemă pentru a stabili ultimele detalii așa încât cele 2 miliarde care au fost deblocate să poată fi utilizate cât mai eficient și cât mai repede. Administrarea este absolut necesară și pentru asta am să cer mobilizarea tuturor profesioniștilor din cadrul Ministerului Transporturilor. Avem nevoie de toți cei care știu și sunt vechi în Minister. O bună administrare înseamnă un lucru în echipă. Integritate, căci pentru a fi echilibrați și competenți, trebuie să fim și integri și vă promit că orice derapaj va fi sancționat. Am să vă cer un răgaz nu foarte lung, de câteva zile, în care să pot face o evalure la toate prioritățile Ministerului și privind proiectele viitoare”, și-a exprimat noul ministru prioritățile.
Întrebată când a călătorit ultima dată cu trenul în România, pentru a observa infrastructura căilor ferate, Ramona Mănescu a replicat: ”În 2002, cred, sau 2003. Nu sunt sigură”.
”Prioritățile sunt desfășurarea în cât mai bune condiții ale programului operațional de transporturi, cea mai importantă realizare a Ministerului în acest an. Acum trebuie absorbite fondurile. Doamna ministru are experiența și pregătirea necesară și sunt absolut convins că se va descurca foarte bine. Apoi, cu CFR Marfă cred că se vor termina de studiat documentele. Luni, chemați-l pe câștigător să semneze contractul. Dă banii, încheiem operațiunile, nu dă banii, trecem pe management privat și reorganizăm compania. Al treilea lucru ar fi probleme de la CFR Infrastructură și CFR Călători. Tarom-ul va fi și el o prioritate, este o companie semnificativă și simbolică pentru România. Cu management privat, poate și merită să fie salvată. În toate celelalte probleme, se pune rapid la punct doamna ministru și are sprijinul meu total”, a comentat la eveniment premierul Ponta.
În cadrul aceleiași conferințe, noul ministru al Transporturilor a explicat că nu are habar de prețul unei călătorii cu metroul, dat fiind că nu a mai circulat cu acest mijloc de transport în comun din perioada studenției. (Detalii AICI)