Turcan: „Fiecare vot atârnă greu şi ne obligă să nu dezamăgim! Începând de azi, repunem România pe direcţia cea bună!”
Raluca Turcan a susținut că votul obținut duminică de candidatul PNL la prezidențiale, Klaus Iohannis, îi obligă pe liberali să nu dezamăgească.
„Fiecare vot atârnă greu şi ne obligă să nu-i dezamăgim! Începând de azi, repunem România pe direcţia cea bună! Începând de azi, alături de Preşedinte, construim România normală! Împreună, facem România normală! Vă mulţumim pentru încredere!”,atransmis Turcan, pe Facebook.
Vicepreședintele PNL a susținut că ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a fost una în care românii au ales o țară europeană, în care legea-i lege și valorile sunt respectate: „Este o zi mare pentru România! Ziua când românii au spus prin vot în ce fel de ţară vor să trăiască. O ţară europeană, în care munca şi cinstea sunt preţuite. O ţară europeană în care legea-i lege şi în care valorile îşi găsesc locul. O ţară în care să ne simţim în siguranţă, respectaţi şi ascultaţi de cei care au pe mână destinul ţării”.
Vicepremierul a ținut să transmită admirația pe care o poartă românilor din străinătate, care s-au mobilizat și au votat într-un număr record: „Toată admiraţia pentru sutele de mii de români care au votat în străinătate! Numărul enorm al celor care au ieşit la vot transmite un mesaj copleşitor care ne responsabilizează şi mai mult aici, în ţară. Toată admiraţia şi pentru românii care au votat aici, în ţară!”.