Raluca Turcan: Şcoala începe obligatoriu din 14 septembrie. Părinţii trebuie să îi verifice pe copii, să nu se prezinte bolnavi la ore

Raluca Turcan: Şcoala începe obligatoriu din 14 septembrie. Părinţii trebuie să îi verifice pe copii, să nu se prezinte bolnavi la ore
Captură B1 TV

Şcoala nu este facultativă, ci începe în mod obligatoriu din 14 septembrie, a subliniat, luni, vicepremierul Raluca Turcan. Precizarea vine pe fondul îngrijorărilor multor părinți legate de începerea anului școlar în plină epidemie de coronavirus. Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și ministrul Educației, Monica Anisie, au anunțat că părinții vor putea opta pentru școala exclusiv online doar în situația în care copiii lor au boli cronice sau dacă în familie există persoane incluse în categoriile de risc. Anisie a mai precizat că părinții vor trebui să facă dovada cu o adeverință de la medicul de familie.

Raluca Turcan: Școala începe obligatoriu de la data de 14 septembrie

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni, că trebuie corectate toate greșelile făcute în sistemul de învățământ în timpul stării de urgență: „Inclusiv dacă se ajunge la predarea online, aceasta să fie de calitate, profesorii să ştie să predea, copiii să aibă de pe ce să înveţe şi sănătatea din spaţiul comunitar să fie una solidă”.

Aceasta a precizat apoi că Guvernul a pus la dispoziție 175 milioane de euro tocmai pentru organizarea noului an școlar în deplină siguranță sanitară.

„Şcoala nu este facultativă. Şcoala începe în mod obligatoriu de la data de 14 septembrie. Există mai multe scenarii în baza cărora se poate învăţa începând cu data de 14 septembrie. Din cauza contextului epidemiologic, trebuie să meargă la şcoală. Părinţii au de asemenea obligaţia pe de o parte să îi verifice pe copii să nu se prezinte bolnavi la şcoală şi în acelaşi timp să îi îndemne să meargă la şcoală”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Ministerul Sănătății a publicat rata de infectare cu coronavirus din fiecare localitate

Luni, Ministerul Sănătății a publicat rata de infectare cu coronavirus în fiecare localitate din România. Documentul include datele în baza cărora fiecare școală va decide în care dintre cele trei scenarii își va relua activitatea.

Potrivit ratelor de incidență din 7 septembrie, 43 de localități din România se încadrează în scenariul roșu, 410 în cel galben și 2.728 în cel verde.

„Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Scenariile de începere a anului școlar:

  • Scenariul verde: Toți elevii vor veni în clase
  • Scenariul galben: Vor reveni fizic la ore toți preșcolarii, elevii claselor primare și cei din clasele a VIII-a și a XII-a. În schimb, elevii din celelalte clase de gimnaziu și liceu vor fi împărțiți: jumătate vor veni la școală, jumătate vor sta acasă și vor asista la lecții online. La una – două săptămâni, se va face rotația între cele două categorii.
  • Scenariul roșu: Toți elevii vor rămâne acasă. Lecțiile se vor preda online

Condițiile în care părinții pot opta pentru școala exclusiv online

Pe 1 septembrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru,declaracă părinții vor putea alege învățământul online pentru copii dacă în familie există persoane vârstnice sau care au comorbidități.

La rândul său, ministrul Educației, Monica Anisie,afirmacă elevii cu boli cronice sau care au în familie persoane din categoriile de risc pot face școala exclusiv online, dar doar aceștia. Părinții lor vor trebui să facă dovada cu o adeverință de la medicul de familie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`