Turcan e sigură că PNL îl va propune iar premier pe Orban: Am convingerea că vom avea vot de învestitură chiar luni

Publicat: 13 03. 2020, 00:25
Foto: facebook.com/RalucaTurcan

Raluca Turcan s-a arătat convinsă că PNL îl va propune din nou pe Ludovic Orban pentru funcția de premier, la consultările cu președintele Klaus Iohannis, ce vor avea loc vineri, la Palatul Cotroceni. Vicepremierul a insistat că „Guvernarea Orban a fost o guvernare bună şi este o guvernare bună”.

„Mâine (vineri – n.r.), în şedinţa noastră de conducere, am convingerea că mandatul pe care-l va primi preşedintele Ludovic Orban, la consultările de la Cotroceni, va fi de a exercita funcţia de premier”, a declarat Raluca Turcan, joi seară, la Realitatea Plus.

Liderul liberal a insistat că, în această perioadă de criză declanșată de noul coronavirus, România are nevoie de un guvern cu atribuţii depline. Totuși, în opinia sa este important și ca „preşedintele partidului, care are cea mai mare autoritate, să exercite funcţia de prim-ministru”.

Despre decizia lui Florin Cîțu de a-și depune mandatul, Turcan a afirmat: „Florin Cîţu a înţeles că odată scos din discuţie scenariul alegerilor anticipate, plus situaţia generată de impactul asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului economic, autoritatea guvernamentală maximă poate fi exercitată din funcţia de prim-ministru de preşedintele celui mai mare partid”.

„Cîţu ar fi fost un premier bun, de aceea l-am şi propus, dar dacă vreţi să treacă Româna criza aceasta lăsaţi-l pe Ludovic Orban prim-ministru cu această echipă”, a continuat Turcan.

Vicepremierul în exercițiu și-a manifestat apoi convingerea că „săptămâna viitoare vom avea vot de învestitură chiar în cursul zilei de luni”.