Raluca Turcan, ministrul Muncii, va susține joi o conferință de presă pe tema evaluării pensiilor din sistemul public. Demnitara a precizat că astăzi ar putea da un ordin de ministru prin care să declanșeze evaluarea tuturor dosarelorde pensie în baza unor informații care vor fi necesare în formula de recalculare a pensiilor respective.
„În acest moment aş putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, iar legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic practic va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât, în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, să pregătim o nouă lege a pensiilor sustenabilă din punct de vedere financiar, care să aducă contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei noi legi a pensiilor. Ca atare, mâine voi declanşa ceea ce trebuia făcut încă din iulie, cred, 2019 şi anume să dau un ordin de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie în baza unor informaţii care vor fi necesare în formula de recalculare a acestor pensii. Începem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuală, cu toate că inclusiv din anul 2019 ar fi trebuit pregătită infrastructura, echipamente, softuri şi oameni”, a spus Turcan, la postul public de televiziune, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a explicat că procesul va fi extrem de laborios și presupune ca toate dosarele săintre într-un format electronic pe anumiţi indicatori, după care se va termina procedura legislativă. Procesul de reculaculare se va declanșa când va fi gata procedura legislativă şi legea, iar pensiile vor intra la plată recalculate într-o perioadă scurtă de timp.
Întrebată dacă vor exista şi scăderi de pensii, ea a afirmat că nu se vor opera scăderi de pensii, ci o recalculare, astfel încât să fie introduși mai mulţi indicatori care să reflecte contributivitatea în valoarea pensiei, iar cei care ar obţine pe noua formulă pensii mai mici vor rămâne la nivelul actual.
„Voi anunţa mâine în conferinţa de presă care sunt indicatorii pe care îi vom lua în considerare în evaluarea acestor dosare…Mai merită spus un lucru. Pensiile vor fi recalculate pe o formulă. Formula aceasta va fi introdusă în noua lege a pensiilor. Până când eu nu negociez această formulă cu toate partidele din coaliţie, cu partenerii sociali, eu nu voi putea s-o fac publică. De aceea, mâine eu voi prezenta indicatorii pe care îi vom lua în calcul în evaluarea acestor dosare. Îi voi introduce în acel şablon electronic, astfel încât eu, în momentul în care am formula finală, să pot să jonglez cu el”, a adăugat Raluca Turcan.