Raluca Turcan: În următorii ani, vom canaliza 7,2 miliarde de euro pentru sănătate. Sunt bani pentru investiții, digitalizare, aparatură medicală, servicii medicale
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat miercuri seară, în cadrul emisiunii „Dosar de politician” că în următorii șase ani, România va avea la dispoziție, pentru sistemul de sănătate 7,2 miliarde de euro pentru investiții, digitalizare sau aparatură medicală.
Vicepremierul Raluca Turcan, despre investițiile în sănătate
”În următorii șase ani, România are la dispoziție, pentru sănătate, 6 miliarde de euro. Acestora li se adaugă cei 1,2 miliarde de euro care sunt deja contractați pentru aparatură medicală, ceea ce înseamnă că în sistemul medical românesc vom canaliza 7,2 miliarde de euro care vor merge și în finalizarea celor trei spitale regionale povestite de PSD. Sunt bani pentru investiții, digitalizare, aparatură medicală, servicii medicale pe partea de prevenție. Trebuie doar să ai cap, să știi cum să folosești acești bani. De aceea e important în 6 decembrie, pe mâna cui intră aceste rezerve de finanțare”, a declarat Turcan.
Turcan:Dacă ne uităm la finanțarea din sănătate, ea a crescut în fiecare an, însă, din nefericire, calitatea serviciilor medicale nu a crescut proporțional
În contextul tragediei de la Piatra Neamț, vicepremierul avorbit și despre faptul că în ultimii ani instituțiile sanitare au fost total văduvite de resurse. Deși finanțarea în acest domeniu a cresut în fiecare an, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătățit proporțional, a subliniat Turcan.
”Din nefericire, de fiecare dată când se întâmplă o tragedie, sunt relevate problemele grave de sisteme și de data aceasta am avut din nou o evidențiere a problemelor cu care se confruntă sistemul de sănătate, și nu sunt probleme noi, sunt probleme cronice. Dacă ne uităm la finanțarea din sănătate, ea a crescut în fiecare an, însă, din nefericire, calitatea serviciilor medicale nu a crescut proporțional.
În acest an am reușit să stingem niște incendii pe care le-am preluat acum un an și aceste incendii stinse să poată să fie folosite pentru măsuri de intervenție rapidă într-un an de criză majoră.
De ce spun că am avut multe incendii? Amintiți-vă că nu am avut stocuri de urgență. Să preiei o guvernare și să contați că o lege nu este respectată… Există obligativitate legală, stocurile erau zero. Echipele medicale erau sparte, pentru unii au crescut salariile, pentru alții nu, și atunci coeziunea în interiorul echipelor medicale era scăzută. Mai mult decât atât, o lipsă gravă de medici care au plecat în străinătate. Instituțiile de control, DSP-urile – deprofesionalizate și extrem de politizate, erau, de fapt refugii pentru clientela politică. Pe acest fundament, noi am luat în plin o criză sanitară. Iar progresele au fost semnificative. (…) Doar pentru aparatura medicală folosită în lupta cu COVID, am decontat 1,2 miliarde de euro. Pentru creșterea capacității de testare am alocat până acum aproape 1 miliard de euro. Noi am plecat cu 400 de teste și vreo 7 laboratoare și acum am ajuns la o capacitate de 40.000 de teste și vreo 180 de laboratoare”, a mai spus Raluca Turcan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.