Raluca Turcan i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să ia măsuri pentru a nu exista dubii că baniide la rectificarea bugetară vor fi alocaţi preferenţial, informează Agerpres.
Prim-vicepreşedintele PNL a remarcat faptul că Dăncilă l-a lăsat interimar la Palatul Victoria chiar pe Paul Stănescu, adică ”exact omul care se ocupă de gestionarea dependenţei primarilor de banii publici”.
În acest context, Turcan i-a înaintat lui Dăncilă o serie de solicitări: ”suplimentările pentru autorităţile publice locale să respecte solicitările clare pe care consiliile judeţene le-au transmis guvernului, pentru a respecta într-adevăr nivelul veniturilor din anul 2017; să fie compensate pierderile la nivelul Consiliilor Judeţene pe asistenţă socială şi protecţia copilului; (…) să nu fie alocaţi banii doar primăriilor care nu mai pot suporta cheltuielile cu salariile, ci tuturor, astfel încât să ajungă cu veniturile într-adevăr la nivelul anului 2017 şi să obţină bani pentru investiţii şi dezvoltare”.
Ea subliniază că, în caz contrar, „totul este o minciună care ascunde deturnarea banului public spre interesele reţelei de baroni locali PSD”.
Potrivit liderului liberal, chetuielile de personal în sectorul public au crescut cu peste 24% în numai 6 luni, deficitul bugetar a ajuns la un nivel record, iar datoria publică a crescut într-un an cu 20 de miliarde de lei.