Raluca Turcan: ”Dorim să eliminăm pensiile speciale, cu anumite excepții – cele ale magistraţilor şi militarilor”

Publicat: 07 12. 2019, 21:12
Foto: gov.ro

Guvernul își dorește să elimine pensiile speciale, mai puțin pe cele ale magistraţilor şi ale cadrelor militare. Anunțul a fost făcut sâmbătă de vicepremierul Raluca Turcan.

„Vreau să menţin un angajament ferm, şi anume, drepturile câştigate nu se pierd şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale. Cu anumite excepţii: ale magistraţilor care beneficiază de o decizie a Curţii Constituţionale şi ale militarilor, care sunt în sistemul de apărare NATO”, a declarat Raluca Turcan, la Digi24.

„Noi mergem cu actuala lege a pensiilor în aplicare, cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, aşa cum s-a întâmplat de la 1 septembrie, cu creşterea salariului minim şi pe măsură ce avansăm, pregătim o lege a pensiilor care să introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii şi dacă la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii”, a mai precizat vicepremierul.