Raluca Turcan, după decizia CCR privind mandatele aleșilor locali: ‘Este o nebunie. Judecătorii pun în pericol funcționarea statului român’
VicepremierulRaluca Turcana spus, miercuri, că decizia Curții Constituționale a României (CCR), în urma căreia mandatele aleșilor locali nu mai pot fi prelungite, „este o nebunie”, aceasta punând în pericol funcționarea statului român. Potrivit acesteia, este „absolut necesar” ca decizia CCR să specifice „în clar” că organizarea localelor rămâne atributul Guvernului. În opinia sa, PNL a obţinut o „victorie de etapă”, demonstrând că Parlamentul reglementează cu „încălcarea legii şi a Constituţiei”.
Raluca Turcan: Decizia CCR să specifice în clar că organizarea localelor rămâne atributul Guvernului
“Decizia de azi a CCR este o nebunie! Pentru a doua oară, în mai puțin de o lună, judecătorii Curții Constituționale pun în pericol funcționarea statului român! În jurul datei de 20 iunie vor expira mandatele aleșilor locali – alegerile din 2016 au avut loc pe 5 iunie, iar mandatele s-au preluat la distanță de câteva zile – situație fără precedent care pune în pericol funcționarea administrației publice locale. Practic, în doar 17 zile încetează toate mandatele aleșilor locali.
Autosesizarea Curții Constituționale cu privire la OUG 44/2020 este fără precedent. Guvernul a acționat corect pentru a soluționa o problemă urgentă și excepțională care nu suferă amânare, respectiv prevenirea încetării mandatelor aleșilor locali. Nu pentru că așa a dorit Guvernul PNL, ci pentru că criza generată de pandemie nu ne-a oferit altă posibilitate! Toate celelalte state europene afectate de pandemie și care se aflau în an electoral au amânat alegerile pentru a-și proteja cetățenii”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.
CCR: OUG prin care au fost prelungite mandatele primarilor și legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor, neconstituționale
Amintim că actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României.
În luna mai, Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede că mandatele aleșilor locali sunt prelungite până la finalul acestui an, în contextulpandemiei de coronavirus, iar Parlamentul poate stabili data alegerilor prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. Ulterior, PNL a contestat laCCRacestă lege, liberalii fiind nemulțumiți că Guvernul nu mai este cel care decide data alegerilor.